Către evrei 10:1-39

10  Întrucât Legea este doar o umbră+ a lucrurilor bune viitoare,+ dar nu realitatea acestor lucruri, ea* nu poate niciodată, prin aceleași jertfe oferite an de an, fără încetare, să-i facă perfecți pe cei care se apropie de Dumnezeu.+  Altminteri, n-ar fi încetat oferirea jertfelor? Căci aceia care îndeplinesc un serviciu sacru, odată curățați, nu s-ar mai simți vinovați din cauza păcatelor lor*.  Însă prin aceste jertfe se aduce aminte de păcate an de an,+  fiindcă este imposibil ca sângele de tauri și de țapi să înlăture păcatele.  De aceea, când a venit în lume, el a zis: „«Tu nu ai vrut jertfe și ofrande, ci mi-ai pregătit un corp.  Nu ai găsit plăcere în ofrande arse și în ofrande pentru păcat».+  Atunci am zis: «Iată! Am venit (în sul* este scris despre mine) să fac voința ta, o, Dumnezeule!»”.+  După ce mai întâi a spus: „Nu ai vrut, nici nu ai găsit plăcere în jertfe, în ofrande, în ofrande arse și în ofrande pentru păcat” – jertfe care sunt oferite potrivit Legii – ,  el a spus: „Iată! Am venit să fac voința ta”.+ El înlătură ceea ce este vechi* ca să instituie ceea ce este nou*. 10  Datorită acestei „voințe”,+ noi am fost sfințiți prin ofranda corpului lui Isus Cristos o dată pentru totdeauna.+ 11  De asemenea, fiecare preot se prezintă zi de zi ca să îndeplinească un serviciu sacru*+ și să ofere mereu aceleași jertfe,+ pentru că acestea nu pot niciodată să înlăture complet păcatele.+ 12  Dar omul acesta a oferit o dată pentru totdeauna o singură jertfă pentru păcate și s-a așezat la dreapta lui Dumnezeu,+ 13  așteptând de atunci până când dușmanii săi vor fi puși ca scăunel pentru picioarele sale.+ 14  Căci printr-o singură ofrandă* i-a făcut perfecți+ pentru totdeauna pe cei sfințiți. 15  Pe lângă aceasta, și spiritul sfânt ne depune mărturie, pentru că mai întâi a spus: 16  „«Acesta este legământul pe care îl voi încheia cu ei după zilele acelea: Voi pune legile mele în inima lor și le voi scrie în mintea lor», zice Iehova*”.+ 17  Apoi a spus: „Și nu-mi voi mai aminti de păcatele și de nelegiuirile lor”.+ 18  Iar dacă acestea sunt iertate, nu mai este nevoie de ofrandă pentru păcat. 19  Așadar, fraților, întrucât putem să intrăm cu îndrăzneală* în locul sfânt,+ datorită sângelui lui Isus, pe calea 20  pe care el a deschis-o* pentru noi ca drum nou și viu prin perdea,+ adică prin corpul* său, 21  și întrucât avem un mare preot peste casa lui Dumnezeu,+ 22  să ne apropiem cu inima sinceră și cu toată credința, având inima curățată, prin stropire, de o conștiință rea+ și corpul spălat cu apă curată.+ 23  Să ținem ferm la declararea publică a speranței noastre, fără să șovăim,+ fiindcă cel care a făcut promisiunea este fidel. 24  Să ne interesăm unii de alții* ca să ne îndemnăm* la iubire și la fapte bune+ 25  și să nu neglijăm întrunirea noastră,+ cum au unii obiceiul, ci să ne încurajăm unii pe alții,+ și aceasta cu atât mai mult cu cât vedeți că ziua se apropie!+ 26  Dacă practicăm intenționat păcatul după ce am primit cunoștința exactă a adevărului,+ nu mai rămâne nicio jertfă pentru păcate,+ 27  ci doar o așteptare înfricoșătoare a judecății și o furie aprinsă care îi va mistui pe împotrivitori.+ 28  Cine nesocotește Legea lui Moise moare fără să i se arate îndurare, pe baza mărturiei a două sau trei persoane.+ 29  Nu credeți că va fi cu atât mai aspră pedeapsa pe care o va merita cel care îl calcă în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, care consideră de o valoare neînsemnată sângele legământului+ prin care a fost sfințit și care insultă cu dispreț spiritul bunătății nemeritate?+ 30  Căci îl cunoaștem pe Cel care a zis: „A mea este răzbunarea, eu voi plăti”. Și mai este scris: „Iehova* își va judeca poporul”.+ 31  Este înfricoșător să cazi în mâinile Dumnezeului celui viu. 32  Totuși, amintiți-vă mereu de zilele de odinioară, când, după ce ați fost luminați,+ ați avut de dus o mare luptă și ați trecut prin multe suferințe. 33  Uneori ați fost supuși public* batjocurilor și necazurilor, iar alteori ați fost alături de cei care treceau prin astfel de lucruri. 34  Căci ați arătat compasiune față de cei aflați în închisoare și ați acceptat cu bucurie jefuirea bunurilor voastre,+ știind că voi aveți ceva mai bun, care dăinuie.+ 35  Prin urmare, nu renunțați să vorbiți cu îndrăzneală, fiindcă lucrul acesta aduce o mare răsplată.+ 36  Aveți nevoie de perseverență,+ astfel încât, după ce ați făcut voința lui Dumnezeu, să primiți împlinirea promisiunii. 37  Încă „foarte puțin timp”+ și „cel care vine va sosi și nu va întârzia”.+ 38  „Dar cel drept al meu va trăi prin credință”+ și „dacă dă înapoi, eu* nu-mi voi găsi plăcerea în el”.+ 39  Noi însă nu suntem din aceia care dau înapoi spre distrugere,+ ci din aceia care au credință pentru salvarea vieții*.

Note de subsol

Sau, posibil, „oamenii”.
Sau „n-ar mai avea conștiința păcatelor”.
Lit. „sulul cărții”.
Lit. „primul”. Din câte se pare, se referă la jertfele și ofrandele oferite potrivit Legii.
Lit. „al doilea”. Din câte se pare, se referă la jertfa de răscumpărare, oferită potrivit voinței lui Dumnezeu.
Sau „serviciu public”.
Sau „ofrandă de jertfă”.
Sau „încredere”.
Lit. „a inaugurat-o”.
Lit. „carnea”.
Sau „Să ne gândim unii la alții”, „Să fim atenți unii față de alții”.
Sau „să ne motivăm”.
Lit. „expuși ca într-un teatru”.
Sau „sufletul meu”.
Sau „sufletului”.

Note de studiu

Multimedia