Iosua 12:1-24

12  Aceștia sunt regii țării pe care i-au înfrânt israeliții și al căror teritoriu l-au luat în stăpânire la est de Iordan, de la Valea* Arnonului+ până la muntele Hermon+ și toată partea de est a Arabei:+  Sihon,+ regele amoriților, care locuia în Hesbon și domnea peste Aroer,+ aflat la marginea Văii* Arnonului,+ și peste jumătate din Galaad – peste toată regiunea de la mijlocul Văii Arnonului până la Valea* Iabocului, granița amoniților.  El domnea și peste partea de est a Arabei, de la Marea Chineret*+ până la Marea Arabei, Marea Sărată*, spre est, în direcția Bet-Ieșimotului, și spre sud, până la poalele povârnișurilor Pisgăi.+  De asemenea, ei au luat în stăpânire teritoriul lui Og,+ regele Basanului, unul dintre ultimii refaimiți,+ care locuia în Aștarot și în Edrei  și care domnea peste teritoriul ce cuprindea muntele Hermon, Salca și tot Basanul,+ până la granița gheșuriților și a maacatiților,+ precum și peste jumătate din Galaad, până la teritoriul lui Sihon, regele Hesbonului.+  Moise, slujitorul lui Iehova, și israeliții i-au înfrânt,+ după care Moise, slujitorul lui Iehova, a dat teritoriul lor în stăpânire rubeniților, gadiților și unei jumătăți din tribul lui Manase.+  Aceștia sunt regii țării pe care Iosua și israeliții i-au înfrânt la vest de Iordan, de la Baal-Gad,+ în valea Libanului,+ până la muntele Halac,+ ce se înalță spre Seir,+ și al căror teritoriu a fost dat apoi în stăpânire de Iosua triburilor Israelului, potrivit părții care le revenea,+  în regiunea muntoasă, în Șefela, în Araba, pe povârnișuri, în pustiu și în Neghev,+ adică teritoriul hetiților, al amoriților,+ al canaaniților, al fereziților, al heviților și al iebusiților:+   regele Ierihonului,+ unu; regele Aiului,+ care era aproape de Betel, unu; 10  regele Ierusalimului, unu; regele Hebronului,+ unu; 11  regele Iarmutului, unu; regele Lachișului, unu; 12  regele Eglonului, unu; regele Ghezerului,+ unu; 13  regele Debirului,+ unu; regele Ghederului, unu; 14  regele Hormei, unu; regele Aradului, unu; 15  regele Libnei,+ unu; regele Adulamului, unu; 16  regele Machedei,+ unu; regele Betelului,+ unu; 17  regele Tapuahului, unu; regele Heferului, unu; 18  regele Afecului, unu; regele Lașaronului, unu; 19  regele Madonului, unu; regele Hațorului,+ unu; 20  regele Șimron-Meronului, unu; regele Acșafului, unu; 21  regele Taanacului, unu; regele Meghidoului, unu; 22  regele Chedeșului, unu; regele Iocneamului,+ în Carmel, unu; 23  regele Dorului, pe dealurile Dorului,+ unu; regele Goiimului, în Ghilgal, unu; 24  regele Tirței, unu; în total, 31 de regi.

Note de subsol

Sau „Uedul”. Vezi Glosarul.
Sau „Uedului”. Vezi Glosarul.
Sau „Uedul”. Vezi Glosarul.
Adică Marea Moartă.
Adică lacul Ghenezaret, sau Marea Galileei.

Note de studiu

Multimedia