Zaharia 6:1-15

6  Apoi mi-am ridicat privirea din nou și am văzut patru care venind dintre doi munți; munții erau de aramă.  La primul car erau cai roșii, la al doilea car, cai negri,+  la al treilea car, cai albi, iar la al patrulea car, cai pestriți și bălțați.+  Și l-am întrebat pe îngerul care vorbea cu mine: „Ce sunt acestea, domnul meu?”.  Îngerul mi-a răspuns: „Acestea sunt cele patru spirite+ ale cerurilor care ies după ce s-au prezentat înaintea Domnului întregului pământ.+  Carul la care sunt caii negri se duce spre țara de la nord,+ caii albi se duc dincolo de mare, iar cei pestriți se duc spre țara de la sud.  Cei bălțați așteaptă cu nerăbdare să iasă ca să străbată partea lor de pe pământ”. Apoi el a zis: „Duceți-vă și străbateți pământul!”. Și ei au început să străbată pământul.  Atunci el a strigat către mine și a spus: „Privește, cei care se duc spre țara de la nord au făcut ca spiritul lui Iehova să se odihnească în țara de la nord”.  Cuvântul lui Iehova a venit din nou la mine, zicând: 10  „Ia de la Heldai, de la Tobiia și de la Iedaia ceea ce au adus de la poporul aflat în exil; în ziua stabilită, să te duci la casa lui Iosia, fiul lui Țefania, unde sunt aceștia, care au venit din Babilon. 11  Să iei argint și aur, să faci o coroană* și să o pui pe capul marelui preot Iosua,+ fiul lui Iehoțadac. 12  Și să-i spui:«Așa zice Iehova al armatelor: „Iată-l pe omul al cărui nume este Vlăstarul.+ El va răsări ca lăstar din locul lui și va construi templul lui Iehova.+ 13  El este cel care va construi templul lui Iehova și el este cel care va primi măreția. El se va așeza pe tronul său și va domni; el va fi și preot pe tronul său;+ între acestea două* va fi armonie*. 14  Iar coroana* va rămâne în templul lui Iehova în amintirea lui Helem, a lui Tobiia, a lui Iedaia+ și a lui Hen, fiul lui Țefania. 15  Cei care sunt departe vor veni și vor lucra la construirea templului lui Iehova”. Și veți ști că Iehova al armatelor m-a trimis la voi. Așa se va întâmpla – dacă veți asculta de glasul lui Iehova, Dumnezeul vostru»”.

Note de subsol

Sau „o coroană măreață”.
Adică între rolul său de conducător și cel de preot.
Sau „un acord de pace”.
Sau „coroana măreață”.

Note de studiu

Multimedia