Salt la conţinut

Salt la cuprins

Cum pot explica punctul de vedere biblic referitor la homosexualitate?

Cum pot explica punctul de vedere biblic referitor la homosexualitate?

CAPITOLUL 23

Cum pot explica punctul de vedere biblic referitor la homosexualitate?

La o festivitate de premiere, două actriţe celebre se întâlnesc pe scenă şi se sărută pasional. Deşi iniţial sunt şocaţi, spectatorii le aclamă apoi zgomotos. Homosexualii consideră gestul un triumf, pe când scepticii îl clasifică drept truc publicitar. În următoarele zile scena cu sărutul este difuzată de nenumărate ori la ştiri şi vizionată de milioane de oameni pe internet.

DUPĂ cum dovedeşte exemplul de mai sus, puţine lucruri stârnesc mai multă vâlvă în mass-media decât aluziile sau declaraţiile deschise ale unei celebrităţi referitoare la orientarea sa homosexuală sau bisexuală. Unii îi admiră pe astfel de oameni spunând că sunt curajoşi, în timp ce alţii îi acuză de depravare. În opinia altora, homosexualitatea nu este decât un stil de viaţă alternativ. Daniel, care are 21 de ani, spune: „La şcoală, până şi colegii heterosexuali ziceau că, dacă ai ceva împotriva homosexualităţii, înseamnă că ai prejudecăţi şi eşti intolerant“.

Atitudinile faţă de homosexualitate diferă de la o generaţie la alta sau de la o ţară la alta. Cu toate acestea, creştinii adevăraţi nu se lasă „purtaţi încoace şi-ncolo de orice vânt de învăţătură“, ci respectă punctul de vedere al Bibliei în această privinţă (Efeseni 4:14).

Dar care este punctul de vedere biblic referitor la homosexualitate? Şi, dacă trăieşti potrivit normelor morale ale Bibliei, ce le-ai putea spune celor care consideră că ai prejudecăţi ori că eşti intolerant sau chiar homofob? În continuare sunt prezentate câteva întrebări şi afirmaţii, precum şi ceea ce ai putea răspunde.

„Ce spune Biblia despre homosexualitate?“

„Biblia arată clar că Dumnezeu a prevăzut ca relaţiile sexuale să aibă loc doar între o femeie şi un bărbat şi numai în cadrul căsătoriei (Geneza 1:27, 28; Leviticul 18:22; Proverbele 5:18, 19). Scripturile condamnă fornicaţia, * care include atât relaţiile homosexuale, cât şi cele heterosexuale ilicite (Galateni 5:19–21).“

„Ce părere ai despre homosexualitate?“

„Nu-i urăsc pe homosexuali, dar nu pot să le aprob conduita.“

Nu uita: Dacă respecţi codul moral al Bibliei, înseamnă că acesta este stilul de viaţă pe care ţi l-ai ales şi ai tot dreptul să trăieşti conform acestuia (Iosua 24:15). Nu trebuie să-ţi fie ruşine de punctul tău de vedere (Psalmul 119:46).

„N-ar trebui creştinii să-i trateze pe toţi oamenii cu respect, indiferent de orientarea lor sexuală?“

„Bineînţeles că ar trebui. Biblia ne îndeamnă: «Onoraţi oameni de orice fel», sau, după cum este redat acest verset în Noul Testament pe înţelesul tuturor, «purtaţi-vă respectuos cu toată lumea» (1 Petru 2:17). Prin urmare, creştinii adevăraţi nu sunt homofobi. Ei se poartă cu bunătate faţă de toţi oamenii, inclusiv faţă de homosexuali (Matei 7:12).“

„Nu crezi că punctul tău de vedere încurajează prejudecăţile faţă de homosexuali?“

„Absolut deloc. Eu resping conduita homosexuală, nu persoana.“

Ai putea adăuga: „Să-ţi dau un exemplu. Eu am ales să nu fumez. De fapt, până şi ideea de a fuma mă dezgustă. Dar să presupunem că tu eşti fumător şi, evident, ai altă părere. Eu n-aş avea prejudecăţi faţă de tine din cauza punctului tău de vedere şi sunt sigur că nici tu n-ai avea prejudecăţi faţă de mine din cauza punctului meu de vedere. Ei bine, acelaşi principiu se aplică şi în privinţa părerilor noastre diferite despre homosexualitate“.

„Dar nu ne-a învăţat Isus că trebuie să fim toleranţi? În acest caz, n-ar trebui creştinii să fie toleranţi şi când e vorba de homosexualitate?“

„Isus nu şi-a încurajat continuatorii să accepte toate stilurile de viaţă, indiferent de natura lor. Dimpotrivă, el a spus că «oricine manifestă credinţă în el» poate fi salvat (Ioan 3:16). A manifesta credinţă în Isus înseamnă, printre altele, a respecta normele morale stabilite de Dumnezeu, iar acestea interzic anumite tipuri de conduită, inclusiv homosexualitatea (Romani 1:26, 27).“

„Homosexualii nu-şi pot schimba orientarea; aşa se nasc.“

„Biblia recunoaşte că unele înclinaţii ale omului sunt adânc înrădăcinate, însă nu dă detalii de natură biologică referitoare la homosexualitate (2 Corinteni 10:4, 5). Cu toate că unii se simt atraşi de persoane de acelaşi sex, Biblia îi îndeamnă pe creştini să evite actele homosexuale.“

Sugestie: În loc să te lansezi într-o dezbatere despre cauza impulsurilor homosexuale, subliniază mai degrabă că ceea ce interzice Biblia este conduita homosexuală. Poţi face o comparaţie spunând: „Ştii, mulţi susţin că şi comportamentul violent are o cauză genetică şi, prin urmare, unii sunt predispuşi la violenţă (Proverbele 29:22). Chiar dacă aşa ar sta lucrurile, probabil ştii că Biblia dezaprobă izbucnirile de mânie (Psalmul 37:8; Efeseni 4:31). Este aceasta o cerinţă nedreaptă doar pentru că unii sunt înclinaţi spre violenţă?“.

„Cum i-ar putea cere Dumnezeu cuiva care e atras de persoane de acelaşi sex să evite homosexualitatea? Ar fi o dovadă de cruzime!“

„Un astfel de raţionament are la bază concepţia greşită că oamenii trebuie să dea curs impulsurilor sexuale. Biblia însă le conferă demnitate oamenilor arătând că, dacă vor cu adevărat, pot alege să nu dea frâu liber dorinţelor sexuale nepotrivite (Coloseni 3:5).“

„Chiar dacă nu eşti gay, ar trebui să-ţi schimbi părerea despre homosexualitate.“

„Să presupunem că eu dezaprob jocurile de noroc, dar tu nu. Ar fi corect să insişti să-mi schimb punctul de vedere doar pentru că milioane de oameni joacă jocuri de noroc?“

Nu uita: Homosexualii, ca de altfel majoritatea oamenilor, respectă anumite norme etice şi, prin urmare, dezaprobă lucruri precum frauda, nedreptatea şi războiul. Şi Biblia le condamnă; însă ea condamnă şi anumite tipuri de conduită sexuală, inclusiv homosexualitatea (1 Corinteni 6:9–11).

Aşadar, punctul de vedere biblic nu este nerezonabil şi nici nu promovează prejudecăţile. Biblia îi îndeamnă pe cei cu înclinaţii homosexuale să facă acelaşi lucru pe care trebuie să-l facă şi cei ce sunt atraşi de persoane de sex opus, adică ‘să fugă de fornicaţie’ (1 Corinteni 6:18).

Adevărul este că milioane de heterosexuali care vor să respecte normele Bibliei manifestă stăpânire de sine indiferent de tentaţiile cu care s-ar putea confrunta. Printre ei se numără mulţi celibatari cu puţine şanse de a se căsători, dar şi multe persoane al căror partener conjugal are o dizabilitate şi este inapt din punct de vedere sexual. Toţi aceştia sunt fericiţi, deşi nu-şi pot satisface dorinţele sexuale. Prin urmare, şi cei cu înclinaţii homosexuale pot manifesta stăpânire de sine dacă doresc cu adevărat să-i fie plăcuţi lui Dumnezeu (Deuteronomul 30:19).

PENTRU INFORMAŢII SUPLIMENTARE, VEZI VOLUMUL II, CAPITOLUL 28

ÎN CAPITOLUL URMĂTOR

Unele fete cred că, dacă fac sex cu prietenul lor, relaţia lor se va întări. Dar lucrurile nu stau deloc aşa! Află de ce.

[Notă de subsol]

^ par. 8 Termenul biblic „fornicaţie“ nu se referă doar la raporturile sexuale normale, ci şi la acte precum masturbarea altei persoane, sexul oral sau anal.

VERSET-CHEIE

„Omorâţi deci mădularele corpului vostru care sunt pe pământ în ce priveşte fornicaţia, necurăţia, pofta sexuală, dorinţele rele şi lăcomia, care este idolatrie.“ (Coloseni 3:5)

SFAT

Chiar dacă s-ar putea să te deranjeze conduita celorlalţi, când vorbeşti, evită să afişezi un aer de superioritate. Adevărul este că, la fel ca tine, ei au libertatea de a alege în ce să creadă.

ŞTIAI CĂ . . . ?

În secolul I, unii oameni, care înainte de a deveni creştini comiseseră acte homosexuale, au reuşit să-şi schimbe conduita şi să fie „spălaţi“, devenind curaţi în ochii lui Dumnezeu (1 Corinteni 6:9–11).

PLAN DE ACŢIUNE

Dacă cineva spune că punctul de vedere biblic referitor la homosexualitate este depăşit, voi spune ․․․․․

Pentru a arăta clar că dezaprob „conduita“ homosexuală, nu „persoana“, voi spune ․․․․․

În legătură cu acest subiect, aş vrea să-i întreb pe părinţi: ․․․․․

CE PĂRERE AI?

● De ce are Dumnezeu dreptul să le impună legi morale oamenilor?

● Ce foloase ai dacă respecţi legile morale ale Bibliei?

[Text generic pe pagina 170]

„Un coleg de şcoală mă considera o persoană groaznică pentru că nu eram de acord cu stilul său de viaţă. Dar când i-am explicat că nu-l respingeam pe el ca persoană şi când a înţeles că dezaprobam orice formă de imoralitate, nu doar homosexualitatea, a început să mă respecte şi chiar să-mi ia apărarea în faţa altora.“ (Aubrey)

[Chenarul de la pagina 168]

ce se poate spune despre bisexualitate?

Deşi este un fenomen întâlnit atât în rândul băieţilor, cât şi în rândul fetelor, se pare că bisexualitatea e din ce în ce mai des întâlnită la fete. Pentru unele, totul porneşte de la curiozitate. Lisa, care are 26 de ani, spune: „Când filmele, emisiunile TV şi muzica aduc în atenţia publicului fete care se sărută cu fete, adolescentele vor fi tentate să încerce şi ele asta, mai ales dacă nu consideră că ar fi ceva greşit“.

Pentru altele, se pare că este vorba de o atracţie reală. „La o petrecere am cunoscut două fete bisexuale“, spune Vicky, de 13 ani, „şi mai târziu am aflat de la o prietenă că mă plăceau. În cele din urmă, am început să-i scriu SMS-uri uneia dintre ele şi după un timp m-am simţit atrasă de ea“.

Ai avut vreodată aceleaşi sentimente ca Vicky? Mulţi te vor îndemna, probabil, să-ţi accepţi orientarea sexuală şi să declari deschis că eşti bisexuală. Trebuie să fii însă conştientă că atracţia faţă de persoane de acelaşi sex este de cele mai multe ori trecătoare. Vicky şi-a dat seama de acest lucru. La aceeaşi concluzie a ajuns şi Lisette, care are 16 ani. Ea spune: „Ceea ce m-a ajutat mult a fost să vorbesc cu părinţii despre sentimentele mele. De asemenea, la orele de biologie am învăţat că în corpul unui adolescent au loc mari fluctuaţii hormonale. Sunt convinsă că, dacă tinerii ar cunoaşte mai bine ce se întâmplă în corpul lor, ar înţelege că atracţia faţă de persoane de acelaşi sex poate fi temporară şi nu s-ar mai simţi presaţi să devină gay“.

Chiar dacă sentimentele tale par adânc înrădăcinate şi nu doar ceva trecător, Biblia îţi pune în faţă un obiectiv realizabil: Poţi alege să nu dai curs dorinţelor greşite, oricare ar fi ele.

[Legenda ilustraţiei de la pagina 169]

Când este vorba de opinia majorităţii, creştinii adevăraţi au curajul de a „înota împotriva curentului“