ERUDIŢI ai timpurilor moderne susţin că Satan nu există, că este doar o plăsmuire a minţii omului. Această concepţie nu e de azi, de ieri. „Cea mai izbutită viclenie a Diavolului e să vă încredinţeze că nu există“, a scris Charles-Pierre Baudelaire, un cunoscut poet al secolului al XIX-lea (în traducerea lui G. Georgescu).

Există cu adevărat Satan? Dacă da, cum a apărut? Este el forţa nevăzută din spatele problemelor care s-au abătut asupra lumii? Cum ne putem împotrivi influenţei lui nefaste?

Biblia afirmă că Satan este o fiinţă reală, care trăieşte în domeniul spiritual invizibil (Iov 1:6). Ea spune că Satan este crud şi nemilos şi ne vorbeşte despre faptele lui nelegiuite (Iov 1:13–19; 2:7, 8; 2 Timotei 2:26). Biblia menţionează până şi unele discuţii pe care Satan le-a avut cu Dumnezeu şi cu Isus. — Iov 1:7–12; Matei 4:1–11.

Dar cum a venit în existenţă o fiinţă atât de rea? Cu multă vreme înainte de facerea omului, Dumnezeu l-a creat pe Fiul său „întâi născut“. Mai târziu, el a ajuns să fie cunoscut sub numele de Isus (Coloseni 1:15). Apoi, au fost creaţi şi alţi ‘fii ai lui Dumnezeu’, îngerii (Iov 38:4–7). Cu toţii erau perfecţi şi drepţi. Totuşi, unul dintre ei a devenit Satan.

 Acest înger nu a primit numele Satan când a fost creat. Satan înseamnă „Adversar, Duşman, Acuzator“, denumire care îl caracterizează. Acest înger a ajuns să fie numit Satan deoarece a ales o cale de viaţă în opoziţie cu Dumnezeu.

Această fiinţă spirituală a început să se îngâmfe şi să simtă tot mai multă invidie faţă de Dumnezeu. Voia să primească închinarea altora. Când Isus, Fiul întâi născut al lui Dumnezeu, a fost pe pământ, Satan a încercat să-l determine să se ‘închine o dată înaintea lui’. — Matei 4:9.

Satan „n-a rămas ferm în adevăr“ (Ioan 8:44). El a insinuat că Dumnezeu era un mincinos, când, de fapt, el însuşi era mincinosul. Satan i-a zis Evei că putea fi ca Dumnezeu, când, de fapt, el însuşi tânjea să fie ca Dumnezeu. Apoi, prin mijloace meschine, şi-a împlinit dorinţa egoistă, reuşind să se ridice în ochii Evei mai presus de Dumnezeu. Ascultând de Satan, Eva a acceptat ca el să-i fie dumnezeu. — Geneza 3:1–7.

Instigând la răzvrătire, acest înger, care odinioară fusese de încredere, a devenit Satan — un adversar, un duşman al lui Dumnezeu şi al omului. Denumirea „Diavol“, care înseamnă „Calomniator“, întregeşte portretul acestei fiinţe spirituale rele. Cel ce a stat la originea păcatului i-a determinat şi pe alţi îngeri să treacă de partea lui, să nu asculte de Dumnezeu şi să se răzvrătească (Geneza 6:1, 2; 1 Petru 3:19, 20). Aceşti îngeri nu i-au adus nimic bun omenirii. Deoarece au urmat calea egoistă a lui Satan, „pământul s-a umplut de violenţă“. — Geneza 6:11; Matei 12:24.

Ca să nu i se dea de urmă, un infractor ar putea şterge amprentele de la locul faptei. Dar, poliţia îşi dă seama că o infracţiune presupune existenţa unui infractor. Satan, ‘ucigaşul’, încearcă să şteargă orice urmă a faptelor sale (Ioan 8:44; Evrei 2:14). Când a vorbit cu Eva, Satan şi-a ascuns identitatea, folosindu-se de un şarpe. Şi astăzi încearcă să se ascundă. El ‘le-a orbit mintea celor necredincioşi’ ca să nu vadă până unde ajunge influenţa lui asupra lumii. — 2 Corinteni 4:4.

Dar Isus l-a demascat pe Satan, arătând că el este creierul criminal din spatele acestei lumi degradate şi numindu-l „conducătorul acestei lumi“ (Ioan 12:31; 16:11). Apostolul Ioan a scris: „Întreaga lume zace în puterea celui rău“ (1 Ioan 5:19). Satan se foloseşte de „dorinţa cărnii, dorinţa ochilor şi etalarea ostentativă a mijloacelor de existenţă“, ca ‘să inducă în eroare întregul pământ locuit’; şi are succes (1 Ioan 2:16; Revelaţia 12:9)! De el ascultă majoritatea oamenilor!

Ca şi Eva, cei care ascultă de Satan îl fac dumnezeul lor. Prin urmare, Satan este „dumnezeul acestui sistem“ (2 Corinteni 4:4). Care sunt efectele guvernării sale? Ipocrizie şi minciună; războaie, cruzime şi distrugere; infracţiuni, lăcomie şi corupţie.

Biblia ne îndeamnă: „Rămâneţi lucizi, vegheaţi!“ De ce? Pentru că „vrăjmaşul vostru, Diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte, căutând să devoreze pe cineva“ (1 Petru 5:8). Deşi acest avertisment e cutremurător, este înviorător să ştim că numai cei care nu sunt lucizi, cei ce nu veghează, vor fi „înşelaţi de Satan“. — 2 Corinteni 2:11.

Este vital să acceptăm ideea că Satan există cu adevărat şi să-i permitem lui Dumnezeu ‘să ne facă neclintiţi, să ne întărească’. Astfel, ne vom putea ‘împotrivi lui [Satan]’ şi vom rămâne de partea lui Dumnezeu. — 1 Petru 5:9, 10.