Îi va uni vreodată religia pe oameni?

„HAIDEŢI să creăm o lume mai bună! Haideţi să scăpăm de religie!“, recomandă filozoful olandez Floris van den Berg într-un curs publicat, cu titlul „Cum şi de ce să scăpăm de religie“. De fapt, în întreaga lume, specialişti din diverse domenii de activitate militează pentru abolirea religiei.

„Lumea trebuie să se trezească din lungul coşmar al credinţei religioase“, afirmă Steven Weinberg, fizician şi laureat al Premiului Nobel. În ultimii ani, ideea potrivit căreia problemele omenirii ar putea fi reduse considerabil prin eliminarea religiei a fost susţinută cu tot mai multă vehemenţă. Se tipăresc din ce în ce mai multe cărţi care condamnă religia, iar cei care le citesc nu sunt deloc puţini.

Oameni de ştiinţă celebri chiar s-au întrunit pentru a discuta despre necesitatea urgentă, în opinia lor, de a eradica religia. Mass-media a fost de-a dreptul inundată de un val de neoatei ce-şi declară ura nedisimulată faţă de religie. Dar au dreptate toţi aceşti gânditori de prestigiu?

Există o religie adevărată?

Dacă toate religiile ar fi false, iar Dumnezeu nu ar exista, atunci eliminarea religiei ar fi o măsură cât se poate de logică. Dar dacă Dumnezeu există totuşi? Dar dacă există şi un grup de oameni care îl reprezintă aşa cum se cuvine, cu alte cuvinte o religie adevărată?

Un studiu atent al istoriei religiei îndreaptă atenţia spre o formă de închinare cu totul diferită de orice altă religie. Aceasta este practicată în prezent de relativ puţini oameni. Bazele ei au fost puse de însuşi Isus şi de apostolii săi. Ea însă nu îşi găseşte oglindirea în ceea ce creştinătatea practică de secole.

În ce privinţe diferă creştinătatea de religia adevărată stabilită de Isus Cristos? Cu siguranţă, în multe. Să ne oprim asupra unei diferenţe majore.

‘Nu fac parte din lume’

Primii creştini nu s-au implicat în politică, adoptând aceeaşi poziţie de neutralitate pe care a avut-o şi Isus. Biblia menţionează cel puţin două situaţii în care Isus a refuzat cu fermitate propunerea de a deveni conducător politic (Matei 4:8–10; Ioan 6:15). El chiar şi-a mustrat discipolii când aceştia au vrut să recurgă la violenţă pentru a împiedica arestarea lui (Matei 26:51, 52; Luca 22:49–51; Ioan 18:10, 11).

Când guvernatorul roman al provinciei Iudeea i-a pus întrebări legate de aşa-zisele lui ambiţii politice, Isus a clarificat lucrurile răspunzând: „Regatul meu nu face parte din lumea aceasta. Dacă regatul meu ar fi făcut parte din lumea aceasta, slujitorii mei ar fi luptat ca să nu fiu predat iudeilor. Dar iată că regatul meu nu este de aici“ (Ioan 18:36). Este evident, aşadar, că Isus nu a dorit să facă parte din sistemul politic şi militar al vremii sale.

Discipolii lui i-au urmat exemplul. Un studiu asupra implicării religiei în războaie, efectuat de echipa de cercetători amintită în articolele precedente, explică: „Primii creştini credeau în nonviolenţă. . . . Majoritatea creştinilor au refuzat să intre în armată şi să lupte“. Învăţăturile lui Isus şi ale apostolilor săi au pus accentul pe iubirea faţă de semeni, inclusiv faţă de străini şi faţă de cei de alte etnii sau rase (Faptele 10:34, 35; Iacov 3:17). Această religie a promovat realmente pacea.

Cu trecerea timpului, preceptele creştinismului au fost contaminate de concepţiile filozofice şi naţionaliste şi de tradiţii, toate acestea  dovedindu-se o forţă dezbinatoare. În analiza istorică menţionată mai înainte se afirmă: „Convertirea [împăratului roman] Constantin la creştinism a dus la militarizarea mişcării creştine, care acum nu se mai călăuzea după învăţăturile ce îndemnau la compasiune ale lui Cristos, ci după ambiţiile politice ale împăratului şi setea lui de cuceriri. Creştinii, inclusiv împăratul, s-au văzut nevoiţi să dea un temei «creştin» războaielor pe care le purtau“. Şi astfel s-a născut falsul creştinism.

O religie „diferită“

S-a pierdut oare iremediabil adevăratul creştinism? Nicidecum. În prezent există un grup de oameni care merită să fie analizat în lumina principiilor enunţate de Isus. Spre deosebire de orice altă confesiune religioasă, Martorii lui Iehova calcă îndeaproape pe urmele primilor creştini. Ei nu s-au desprins din nicio religie a creştinătăţii. Lucrarea The Encyclopedia of Religion îi numeşte o religie „diferită“, deoarece ei îşi bazează toate convingerile „pe autoritatea Bibliei, ceea ce nu lasă loc tradiţiei“.

Asemenea creştinilor din secolul întâi, nici Martorii lui Iehova nu iau parte la conflicte politice. O lucrare publicată de Academia de Ştiinţe a Ucrainei dezvăluie că ei se străduiesc să treacă peste „diferenţele rasiale, naţionale, religioase, sociale şi economice“. Studiul mai precizează că Martorii nu participă la „activităţi subversive“ şi sunt „cetăţeni care respectă legile ţării“.

În cartea sa intitulată Pacyfizm i okolice, profesorul Wojciech Modzelewski, de la Universitatea din Varşovia (Polonia), a scris: „La ora actuală, Martorii lui Iehova formează cea mai mare comunitate din lume care condamnă războiul“. Întrucât urmează îndeaproape modelul lăsat de creştinii din secolul întâi, se poate spune că ei au reuşit să restabilească forma de închinare practicată de Cristos şi de apostoli. Acest gen de creştinism promovează într-adevăr pacea. (Vezi chenarul de pe pagina următoare.)

Un viitor luminos

E-adevărat, mulţi oameni care doresc cu sinceritate să i se închine lui Dumnezeu şi chiar un număr mare de clerici sunt realmente dezgustaţi de ipocrizia propriei religii. Oamenii religioşi care caută din răsputeri să promoveze pacea şi armonia în lume sunt demni de toată aprecierea.

Oricât de sinceri ar fi totuşi, oamenilor nu le stă în putere să rezolve problemele omenirii. Ieremia, un profet din vechime, a scris în acest sens: „Nu-i aparţine omului pământean calea sa. Nu poate omul care umblă nici măcar să-şi conducă paşii“ (Ieremia 10:23).

Ne stă însă în faţă un viitor luminos. Cuvântul lui Dumnezeu dezvăluie că, în curând, pământul va fi locuit de o nouă societate de oameni, dornică să trăiască în pace. Ea va alcătui o familie mondială: Oameni de toate rasele vor trăi în armonie, nemaifiind divizaţi din cauza graniţelor teritoriale, a urii etnice sau a ideologiilor  religioase. Cel mai de seamă factor unificator va fi închinarea curată adusă lui Iehova Dumnezeu.

În plus, Biblia prezice sfârşitul religiei care i-a adus atâta dezonoare lui Dumnezeu. Isus a spus: „Orice regat dezbinat împotriva lui însuşi este pustiit şi orice oraş sau casă dezbinată împotriva ei înseşi nu va dăinui“ (Matei 12:25). La momentul potrivit, Dumnezeu va avea grijă ca aceste cuvinte să se adeverească în cazul tuturor religiilor false.

Cu mult timp în urmă, Scripturile au promis că Dumnezeu „va face judecată între naţiuni şi va îndrepta lucrurile“. Iată ce mai spune această profeţie: „Din săbiile lor [oamenii îşi] vor făuri brăzdare şi din suliţele lor, cosoare. Nicio naţiune nu va mai ridica sabia contra altei naţiuni şi nu vor mai învăţa războiul“ (Isaia 2:4). Aceste cuvinte sunt în curs de împlinire în prezent, deoarece religia adevărată, practicată de Martorii lui Iehova, promovează încă de pe acum pacea.

[Text generic pe pagina 8]

Iubirea îi uneşte pe Martorii lui Iehova

[Chenarul de la pagina 9]

În ce privinţe sunt diferiţi Martorii lui Iehova?

Mulţi oameni rămân uimiţi când află cât de mult se deosebesc Martorii lui Iehova de celelalte religii ce pretind a-l urma pe Cristos. Iată câteva aspecte care-i fac unici:

STRUCTURA

● Nu au clasă clericală.

● Supraveghetorii (numiţi bătrâni de congregaţie), învăţătorii şi misionarii lor nu sunt remuneraţi.

● Nu percep zeciuială şi nu fac colecte la locurile lor de închinare, cunoscute ca Săli ale Regatului.

● Toate activităţile lor religioase sunt susţinute prin donaţii anonime.

● Sunt neutri din punct de vedere politic.

● Promovează pacea şi nu merg la război.

● La baza unităţii lor stau credinţa şi convingerile bazate pe Biblie.

● Alcătuiesc o comunitate mondială în care nu există bariere sociale, etnice şi rasiale sau diferenţe de clasă.

● Nu sunt afiliaţi vreunei religii, de pildă, religiei catolice, ortodoxe sau protestante.

DOCTRINA

● Cred că există un singur Dumnezeu adevărat, al cărui nume este Iehova.

● Nu cred că Isus Cristos este Atotputernicul Dumnezeu; nu cred nici în Treime.

● Trăiesc în armonie cu învăţăturile lui Isus şi îl onorează în calitate de Fiu al lui Dumnezeu.

● Nu venerează crucea şi nici nu folosesc imagini în închinare.

● Nu cred în iad, aşa-zisul loc al chinului veşnic în care sunt pedepsiţi oamenii răi după moarte.

● Cred că Dumnezeu îi va binecuvânta pe oamenii ascultători cu viaţă veşnică în Paradis pe pământ, unde îi va readuce la perfecţiune.

Martorii lui Iehova sunt ferm convinşi că au reuşit să restabilească creştinismul din secolul întâi, forma de închinare practicată de Isus şi de apostolii săi.

[Legenda fotografiei de la pagina 8]

Un sârb, un bosniac şi un croat