„Pentru mine, dificultatea constă în faptul de a fi alături de fiica mea nu numai fizic, ci şi mintal şi afectiv în pofida celorlalte responsabilităţi şi a oboselii“, spune Cristina.

Creează un mediu propice comunicării. Iată ce declară Elizabeth, mamă a cinci copii: „Încerc să fiu un exemplu, iar copiii se deschid faţă de mine. Îi încurajez să comunice între ei şi să nu meargă niciodată la culcare supăraţi pe fratele sau pe sora lor. În plus, ei ştiu că nu suport tratamentul tăcerii, adică să nu vorbească unul cu celălalt“.

Nu-ţi ignora copiii când îţi vorbesc. „Când băiatul meu era mic, mărturiseşte Lyanne, era aşa de vorbăreţ, încât deseori îl ignoram. Apoi, când a ajuns adolescent, a încetat să comunice cu mine. Atunci mi-am dat seama că făcusem o greşeală uriaşă. M-am străduit mult, enorm, aş putea spune, să dărâm zidul care se ridicase între noi. Am vorbit despre această problemă şi cu un bătrân din congregaţia mea. El m-a sfătuit să mă liniştesc şi să încerc, încetul cu încetul, să redeschid liniile de comunicare cu fiul meu. I-am urmat sfatul şi, treptat, situaţia s-a îmbunătăţit.“

Manifestă răbdare. Există „un timp pentru a tăcea şi un timp pentru a vorbi“, citim în Eclesiastul 3:7. „Când copiii mei n-aveau chef de vorbă, spune Dulce, mamă a trei copii, îi asiguram că sunt mereu gata să-i ascult.“ În loc să-ţi obligi copilul să comunice, ajută-l cu calm şi răbdare să se deschidă. De fapt, Biblia confirmă această idee: „Gândurile din inima omului sunt ca nişte ape adânci, dar omul cu discernământ le va scoate de acolo“ (Proverbele 20:5).

Fii „prompt la ascultare, încet la vorbire“ (Iacov 1:19). Lizaan, menţionată în articolul anterior, spune: „Am învăţat să-mi muşc limba când copiii veneau la mine cu o problemă. Am învăţat, de asemenea, să nu mă grăbesc să dau sfaturi, ci să vorbesc cu calm despre lucrurile care mă deranjau“. Leasa, care are doi băieţi, mărturiseşte: „N-am fost întotdeauna un bun ascultător. Uneori, problemele fiilor mei mi se păreau neînsemnate, dar a trebuit să învăţ să fiu mai înţelegătoare“.

 ‘Vorbirea ta să fie întotdeauna plăcută.’ (Coloseni 4:6) „Ca să nu împiedic comunicarea, a trebuit să fac eforturi conştiente pentru a rămâne cât mai calmă posibil, chiar şi în chestiuni serioase“, declară Lyanne.

Dacă nu faci eforturi conştiente pentru a-ţi păstra calmul, s-ar putea să-ţi ieşi din fire şi să începi să ţipi, ceea ce nu va face decât să înrăutăţească situaţia (Efeseni 4:31). De exemplu, faptul de a ţipa la un copil poate afecta comunicarea şi poate da naştere unor probleme de comportament. „Un copil este asemenea unei scoici“, spune Heidi, care are o fiică adolescentă. „Dacă îi vorbeşti cu iubire şi bunătate, copilul se deschide. Însă dacă ţipi la el şi îl înjoseşti, se închide în cochilia lui şi nu vei mai putea să comunici cu el. Ca să nu uit asta, mi-am pus pe frigider o poză cu o scoică deschisă.“

Cunoaşte-ţi copiii. „Cei doi băieţi ai mei sunt foarte diferiţi“, spune Yasmin, citată anterior. „Unul e vorbăreţ, pe când celălalt e rezervat. Am învăţat că, în cazul celui mai tăcut, este ideal să nu abordez direct un subiect. Discut cu el în timp ce facem altceva, de exemplu când jucăm un joc, sau în timp ce îmi vorbeşte despre un lucru care-l interesează. Într-un astfel de context, îl întreb cu tact cum priveşte el anumite chestiuni.“

Dar dacă unui băiat îi vine greu să vorbească cu mama lui despre unele lucruri personale? Aşa s-a întâmplat cu fiul adolescent al lui Misao. El i-a zis mamei sale: „Pur şi simplu nu mă înţelegi“. Ce a făcut ea? A cerut ajutorul unui bărbat matur şi de încredere din congregaţie. „El a devenit mentorul fiului meu, iar acum băiatul meu este mai liniştit“, mărturiseşte Misao.

Nu confunda rolul de părinte cu cel de prieten. „Am transformat-o pe fiica mea adolescentă în confidenta mea“, spune Iwona, mamă a doi copii. „Deşi ştiam că nu e bine, am căzut în această capcană, iar apoi a trebuit să-mi repar greşeala.“ Chiar dacă doreşti să ai o relaţie apropiată cu copilul tău, nu uita că tu eşti părintele, tu eşti persoana cu autoritate. Dacă îţi păstrezi demnitatea şi dovedeşti maturitate şi echilibru, copiilor le va fi mult mai uşor să te respecte şi să urmeze porunca biblică: „Copii, ascultaţi de părinţii voştri“ (Efeseni 6:1, 2).

‘Iubeşte-ţi copiii.’ (Tit 2:4) Copiii au nevoie de iubire la fel de mult cum au nevoie de hrană şi apă. Aşadar, asigură-i cu regularitate de iubirea ta, atât prin vorbe, cât şi prin fapte! Iar ei, la rândul lor, se vor simţi mai în siguranţă şi vor fi mai dispuşi să comunice cu tine şi să asculte de tine.