Salt la conţinut

Salt la cuprins

 SUBIECTUL DE COPERTĂ

Câtă încredere putem avea în mass-media?

Câtă încredere putem avea în mass-media?

MULŢI oameni pun la îndoială veridicitatea informaţiilor citite sau auzite în mass-media. În cadrul unui sondaj Gallup condus în Statele Unite în 2012, oamenii au fost întrebaţi „cât de multă încredere“ au în exactitatea şi imparţialitatea reportajelor prezentate în ziare, la televizor şi la radio. Şase din zece persoane au declarat fie că „nu prea au încredere“ în acestea, fie că „nu au deloc“. Este justificată o asemenea lipsă de încredere?

Deşi numeroşi jurnalişti şi instituţiile pentru care lucrează şi-au luat angajamentul de a realiza reportaje exacte şi informative, există motive de îngrijorare în această privinţă. Să analizăm următorii factori:

  • MOGULII MEDIA. Corporaţiile care deţin principalele instituţii de presă sunt puţine, dar puternice. Aceste instituţii au un cuvânt greu de spus în ce priveşte ştirile care vor fi difuzate, modul în care vor fi difuzate şi accentul care se va pune pe ele. Întrucât majoritatea corporaţiilor urmăresc să obţină profituri, deciziile luate de instituţiile media pot avea la bază interese economice. Un subiect care ar putea reduce profiturile proprietarilor unei instituţii media ar putea fi trecut cu vederea.

  • GUVERNELE. O mare parte din ceea ce se difuzează în media are legătură cu politicieni şi chestiuni guvernamentale. În plus, guvernele vor să-i convingă pe oameni să le susţină politica şi reprezentanţii. Iar, întrucât mass-media primeşte multe informaţii de la guvern, jurnaliştii şi sursele guvernului deseori colaborează.

  •  PUBLICITATEA. În majoritatea ţărilor, instituţiile de presă trebuie să aducă profituri pentru a rămâne pe piaţa mediatică, iar majoritatea banilor vin din publicitate. În Statele Unite, de pildă, revistele îşi obţin 50–60% din profituri din publicitate, ziarele, 80%, iar posturile de televiziune şi de radio private, 100%. Evident, companiile care plătesc pentru publicitate nu vor să sponsorizeze programe care aruncă o lumină nefavorabilă asupra produselor lor sau a politicii lor de management. Dacă nu le plac materialele difuzate de o anumită instituţie media, îşi vor promova produsele în altă parte. Ştiind aceasta, editorii probabil că nu vor aduce în atenţia publicului ştiri care să arunce o lumină negativă asupra sponsorilor.

  • NECINSTEA. Nu toţi reporterii sunt cinstiţi. Unii jurnalişti inventează ştiri. În urmă cu câţiva ani, de exemplu, un reporter din Japonia a vrut să realizeze un material prin care să arate că scufundătorii distrugeau recifele de corali din Okinawa. Întrucât nu a găsit dovezi în acest sens, reporterul a distrus chiar el unii corali, iar apoi i-a fotografiat. Şi manipularea fotografică poate fi folosită pentru a induce în eroare publicul. Tehnologia de prelucrare a fotografiilor a devenit atât de sofisticată, încât anumite modificări aduse unei fotografii sunt practic imposibil de detectat.

  • DENATURAREA. Chiar dacă faptele sunt clare ca lumina zilei, modul în care sunt prezentate depinde de punctul de vedere al jurnalistului. Ce informaţii ar trebui incluse în reportaj şi ce informaţii ar trebui omise? Să presupunem că o echipă de fotbal a pierdut un meci, fiind învinsă cu o diferenţă de două goluri. Acesta este un fapt. Însă motivele pentru care echipa a pierdut pot fi prezentate de jurnalist în nenumărate feluri.

  • OMISIUNEA. Când pun la un loc informaţiile pentru a alcătui un reportaj convingător, jurnaliştii lasă deseori la o parte detalii care ar putea genera complicaţii sau confuzie. Prin urmare, unele informaţii ar putea fi exagerate, iar altele, minimalizate. În plus, pentru că prezentatorii TV şi reporterii sunt nevoiţi uneori să prezinte o ştire complexă în aproximativ un minut, este posibil ca unele detalii importante să fie omise.

  •  CONCURENŢA. Întrucât, în ultimele decenii, numărul posturilor TV a crescut mult, timpul pe care telespectatorii îl petrec urmărind un singur post TV a scăzut considerabil. Pentru a le capta telespectatorilor atenţia, posturile de ştiri se văd obligate să prezinte programe ieşite din comun, cu priză la public. Referitor la această tendinţă, cartea Media Bias spune: „Programele de ştiri au devenit un show de imagini succesive, alese să şocheze sau să intrige, iar reportajele sunt scurtate pentru a corespunde capacităţii de concentrare [tot mai scăzute] a telespectatorilor“.

  • GREŞELILE. Jurnaliştii sunt şi ei oameni şi greşesc fără să vrea. Un cuvânt scris greşit, o virgulă pusă greşit sau o greşeală de gramatică pot distorsiona sensul unei fraze. E posibil ca un reportaj să nu fie verificat cu atenţie. Şi cifrele îi pot crea probleme unui jurnalist, care, grăbit să dea la timp o ştire, ar putea scrie 10 000 în loc de 100 000.

  • CONCEPŢIILE ERONATE. Realizarea unor reportaje exacte nu e un lucru atât de uşor pe cât pare. Ceea ce astăzi este considerat un fapt mâine ar putea să se dovedească a fi ceva total eronat. De pildă, în trecut se credea că pământul este centrul sistemului nostru solar. În prezent ştim cu toţii că pământul gravitează în jurul soarelui.

 Este nevoie de echilibru

Deşi nu este înţelept să credem tot ce citim sau vedem în mass-media, nu înseamnă că nu putem avea încredere în nimic. Soluţia ar putea consta într-un scepticism sănătos şi într-o minte mereu deschisă.

Biblia spune: „Oare nu încearcă urechea cuvintele aşa cum gustă cerul gurii hrana?“ (Iov 12:11). Prezentăm în continuare câteva perspective din care am putea să evaluăm informaţiile pe care le auzim şi le citim.

  • PROVENIENŢĂ: Provin informaţiile de la o persoană sau o organizaţie credibilă, cu autoritate? Are programul sau publicaţia reputaţia de a difuza ştiri serioase sau de senzaţie? Cine sponsorizează sursa de ştiri?

  • SURSE: Există dovezi că s-au făcut cercetări minuţioase? Se bazează ştirea pe o singură sursă? Sunt sursele de încredere, corecte şi obiective? Sunt informaţiile prezentate în mod echilibrat sau au fost selectate doar informaţii care transmit un anumit punct de vedere?

  • SCOP: Este scopul principal al ştirii acela de a informa sau de a face senzaţie? Încearcă ştirea să vândă sau să susţină ceva?

  • TON: Când tonul unei ştiri vădeşte furie, dispreţ sau este extrem de critic, înseamnă că aceasta reprezintă un atac la adresa cuiva, nu o dezbatere argumentată.

  • CONSECVENŢĂ: Sunt faptele prezentate în armonie cu cele din alte articole sau reportaje? Dacă poveştile se bat cap în cap, fiţi precauţi!

  • ACTUALITATE: Este informaţia de actualitate şi pertinentă? Ceva ce acum 20 de ani era considerat corect s-ar putea ca în prezent să fie pus sub semnul întrebării. Iar, dacă ştirea aduce în atenţie un eveniment aflat în curs de desfăşurare, s-ar putea ca informaţiile să fie incomplete sau irelevante.

În concluzie, cât de multă încredere putem avea în mass-media? În paginile Bibliei este consemnat sfatul înţelept al lui Solomon: „Cel fără experienţă dă crezare oricărui cuvânt, dar cel prevăzător ia aminte la paşii lui“ (Proverbele 14:15).