Salt la conţinut

Salt la cuprins

Când asculți de părinți este ca și cum ai plăti o datorie la bancă; cu cât ești mai serios, cu atât ți se va acorda mai multă încredere

PENTRU TINERI

10. Demn de încredere

10. Demn de încredere

CE ÎNSEAMNĂ

Persoanele demne de încredere câștigă încrederea părinților, a prietenilor și a angajatorilor. Ele respectă regulile, își țin promisiunile și spun întotdeauna adevărul.

DE CE E IMPORTANT

Aproape de fiecare dată, libertatea primită este direct proporțională cu încrederea câștigată.

„Cel mai bun mod de a câștiga încrederea părinților este să demonstrezi că ești matur și responsabil nu doar când ești în preajma lor, ci întotdeauna.” (Sarahi)

PRINCIPIU BIBLIC: „Dovediți mereu ce sunteți voi înșivă”. (2 Corinteni 13:5)

CE POȚI FACE

Indiferent că vrei să câștigi mai multă încredere sau să redobândești încrederea pierdută, sugestiile de mai jos te pot ajuta.

Fii sincer. Minciuna este cel mai scurt drum către pierderea încrederii. În schimb, dacă ești onest și deschis, îndeosebi când vine vorba de greșelile tale, vei câștiga încrederea celorlalți.

„E ușor să fii sincer când totul merge bine. Dar când ești sincer cu privire la lucruri care te pun într-o lumină negativă, atunci ceilalți vor avea mai multă încredere în tine.” (Caiman)

PRINCIPIU BIBLIC: „Dorim să ne purtăm cinstit în toate”. (Evrei 13:18)

Fii o persoană pe care se poate conta. În cadrul unui sondaj efectuat în Statele Unite, 78% dintre specialiștii în resurse umane au menționat caracterul demn de încredere „printre cele mai importante trei calități căutate la cei ce vor să se angajeze”. Dacă înveți să fii de încredere în tinerețe, vei avea foloase ca adult.

„Părinții observă când sunt conștiincioasă și îmi termin treburile fără ca ei să tragă de mine. Cu cât sunt mai conștiincioasă, cu atât primesc mai multă încredere.” (Sarah)

PRINCIPIU BIBLIC: ‘Am încredere că mă vei asculta și știu că vei face chiar mai mult decât îți spun’. (Filimon 21)

Fii răbdător. Creșterea fizică este observată ușor de cei din jur, însă maturizarea pe plan emoțional și mintal este observată în timp.

„Nu poți câștiga încrederea părinților și a celorlalți printr-o singură acțiune. O poți dobândi treptat, prin acțiuni care dovedesc că ești demn de încredere.” (Brandon)

PRINCIPIU BIBLIC: „Îmbrăcați-vă cu . . . răbdare”. (Coloseni 3:12)