Salt la conţinut

Salt la cuprins

V-aţi întrebat?

V-aţi întrebat?

Ce era aloea din timpurile biblice?

Aloea se obţinea din lemnul arborelui de Agar

Potrivit Bibliei, aloea era folosită la parfumarea veşmintelor şi a aşternuturilor (Psalmul 45:8; Proverbele 7:17; Cântarea Cântărilor 4:14). După cât se pare, aloea din timpurile biblice se obţinea din lemnul arborelui de agar (o specie de Aquilaria). Când se descompune, lemnul de agar secretă ulei şi răşină parfumate. În vechime, lemnul era măcinat fin, iar pulberea obţinută se vindea sub numele de „aloe”.

Biblia compară corturile lui Israel cu „nişte aloe plantate de Iehova” (Numerele 24:5, 6). După cât se pare, comparaţia face referire la forma arborelui de agar. Acesta are o coroană bogată şi poate atinge o înălţime de 30 de metri. În prezent, arborele de agar nu mai creşte în Israel. Totuşi, potrivit unui dicţionar, „nimic nu contrazice ipoteza că acest arbore, precum şi alţi arbori necunoscuţi în [zonă] se cultivau în Valea Iordanului, care, la vremea aceea, era o regiune mănoasă, cu o populaţie densă” (A Dictionary of the Bible).

Ce ofrande erau acceptate la templul din Ierusalim?

Sigiliu de lut vechi de aproximativ 2 000 de ani, găsit în apropierea templului din Ierusalim

Legea lui Dumnezeu prevedea ca jertfele aduse la templu să fie de cea mai bună calitate. Dumnezeu nu accepta jertfe cu defect (Exodul 23:19; Leviticul 22:21-24). Filon, scriitor evreu din secolul I e.n., a scris că preoţii din acea vreme examinau animalele „din cap până-n picioare” pentru a se asigura că erau perfect sănătoase şi „fără niciun defect”.

Eruditul Ed Sanders afirmă că, după cât se pare, funcţionarii de la templu „numeau persoane de încredere care să se ocupe cu vânzarea animalelor pentru jertfă. Aceşti vânzători autorizaţi vindeau numai animale verificate înainte de preoţi. Vânzătorul trebuia să-i dea cumpărătorului un fel de garanţie, care făcea dovada că animalul era fără defect”.

În 2011, arheologii au găsit în apropierea templului o astfel de garanţie, sau dovadă, un sigiliu de lut de mărimea unei monede, datând din perioada cuprinsă între secolul I î.e.n. şi 70 e.n. Pe sigiliu sunt gravate două cuvinte în arameică, însemnând: „Pur pentru Dumnezeu”. Se crede că funcţionarii de la templu legau aceste sigilii de produsele folosite în scop ritualic sau de animalele pentru jertfă.