Salt la conţinut

Salt la cuprins

 SUBIECTUL DE COPERTĂ | POŢI SĂ FII PRIETEN CU DUMNEZEU

Ştii care este numele lui Dumnezeu? Îl foloseşti?

Ştii care este numele lui Dumnezeu? Îl foloseşti?

Ai vreun prieten apropiat căruia nu îi ştii numele? Puţin probabil. O femeie din Bulgaria pe nume Irina a făcut următoarea remarcă: „Nu poţi să fii în relaţii apropiate cu Dumnezeu fără să-i cunoşti numele”. Aşa cum s-a arătat în articolul anterior, Dumnezeu vrea să te apropii de el. De aceea, în paginile Bibliei el s-a prezentat astfel: „Eu sunt Iehova. Acesta este numele meu” (Isaia 42:8).

În paginile Bibliei, Dumnezeu s-a prezentat astfel: „Eu sunt Iehova. Acesta este numele meu” (Isaia 42:8).

Vrea Dumnezeu să-i cunoaştem numele şi să i-l folosim? Numele lui Dumnezeu, scris cu patru consoane ebraice, numite Tetragrama, apare de aproximativ 7 000 de ori în textul original al Scripturilor ebraice. Niciun alt nume nu apare de atâtea ori în Biblie. Cu siguranţă, aceasta este o dovadă clară că Iehova vrea să-i cunoaştem numele şi să i-l folosim. *

Deseori, o prietenie între două persoane începe când acestea fac cunoştinţă. Ştii care este numele lui Dumnezeu?

Totuşi, unele persoane ar putea crede că este lipsit de respect să pronunţe numele lui Dumnezeu întrucât El este sfânt şi atotputernic. Bineînţeles, este greşit să folosim numele lui Dumnezeu într-un mod nedemn, aşa cum este greşit să folosim într-un mod lipsit de respect numele unui prieten apropiat. Totuşi, Iehova vrea ca toţi cei care îl iubesc să-i onoreze numele şi să-l facă cunoscut (Psalmii 69:30, 31; 96:2, 8). Isus şi-a învăţat continuatorii să se roage astfel: „Tatăl nostru care eşti în ceruri, să fie sfinţit numele tău”. Şi noi putem contribui la sfinţirea numelui divin făcându-l cunoscut (Matei 6:9).

Biblia arată că Dumnezeu le acordă o atenţie specială celor „ce cinstesc numele său” (Maleahi 3:16, Galaction şi Radu). Celui ce face acest lucru, Iehova îi dă următoarea asigurare: „Îl voi ocroti pentru că îmi cunoaşte numele. El mă va chema, iar eu îi voi răspunde. Voi fi cu el în necaz” (Psalmul 91:14, 15). Aşadar, pentru a avea o relaţie strânsă cu Iehova, trebuie să-i cunoaştem numele şi să i-l folosim.

^ par. 4 Din nefericire, multe traduceri ale Bibliei nu conţin numele lui Dumnezeu, deşi acesta apare de foarte multe ori în Scripturile ebraice, numite şi Vechiul Testament. În aceste traduceri, numele divin este înlocuit cu titluri precum „Domnul” sau „Dumnezeu”. Pentru mai multe informaţii despre acest subiect, vezi paginile 195-197 din cartea Ce ne învaţă în realitate Biblia?, publicată de Martorii lui Iehova.