Salt la conţinut

Ajutor pentru deținuți

Ajutor pentru deținuți

Filiala din Statele Unite a Martorilor lui Iehova primește zilnic o mulțime de scrisori de la deținuți din instituții corecționale de pe teritoriul țării care solicită ajutor spiritual.

Drept răspuns la cererile lor, se iau măsuri ca anumiți proclamatori din congregațiile locale să-i viziteze pe cei aflați în închisori, spitale-penitenciar, școli de corecție și centre de dezintoxicare și să studieze Biblia cu ei.

În unele închisori se țin cu regularitate întruniri creștine. De pildă, în două incinte ale unei astfel de instituții s-a ținut un discurs public la care au asistat 32 de persoane.

Rezultatele sunt impresionante. De exemplu, un deținut aflat într-o închisoare din statul Indiana, condamnat pe viață pentru omor deosebit de grav, a făcut schimbări considerabile în personalitate și s-a botezat ca Martor al lui Iehova.

Referitor la alt deținut dintr-o mare instituție corecțională din California, Martorul care a studiat cu el a declarat: „Am văzut cu ochii mei ce fel de om a fost și ce progrese a făcut. Schimbările în urma cărora s-a calificat pentru botez sunt uriașe“.

Mulți deținuți au început să trăiască în armonie cu învățăturile biblice, deși au fost conștienți că o astfel de decizie avea să le pună, probabil, în pericol viața. De pildă, a fost necesar ca unii dintre cei care au rupt legăturile cu o bandă să fie izolați sau transferați în altă închisoare pentru siguranța lor.

Puterea Bibliei de a schimba viața oamenilor îi impresionează profund pe cei din conducerea închisorilor. Unii chiar le-au oferit Martorilor diplome și certificate de merit în semn de recunoștință pentru frumoasa lor activitate voluntară desfășurată în instituțiile corecționale.