Salt la conţinut

Uniți în iubire la un congres din Frankfurt, Germania

Uniți în iubire la un congres din Frankfurt, Germania

„Ca o reuniune de familie!” Așa titra ziarul Frankfurter Rundschau, iar toți cei care au participat la eveniment au fost de acord cu aceste cuvinte.

„M-am simțit ca acasă!”, a declarat Karla, care a venit din Puerto Rico.

„A fost ca și cum mi-aș fi vizitat familia, aflată însă în cealaltă parte a globului”, a spus Sara, din Australia.

Ce eveniment a trezit astfel de sentimente? Un congres internațional al Martorilor lui Iehova, ținut la Commerzbank-Arena în Frankfurt (Germania), în 18-20 iulie 2014. La eveniment au participat aproximativ 37 000 de persoane.

Dorința de a învăța din Biblie le-a motivat pe toate aceste persoane să fie prezente la congres. Programul educațional a inclus citirea Bibliei, cântări, rugăciuni, două drame și cuvântări însuflețitoare bazate pe subiecte biblice.

Auditoriul a fost alcătuit din Martori locali și din peste 3 000 de delegați veniți din Africa de Sud, Australia, Grecia, Liban, Marea Britanie, Serbia și Statele Unite. De asemenea, au asistat 234 de Martori care activează în forme de serviciu special, precum serviciul misionar, în 70 de țări.

Unele părți din program au fost transmise live prin internet în 19 locații din Germania, precum și în unele locații din Austria și Elveția. Asistența totală a fost de 204 046 de persoane.

Au fost depășite toate barierele

În Frankfurt, programul a fost ținut în engleză, germană și greacă. În celelalte locații, cuvântările au fost traduse simultan în 17 limbi, între care arabă, chineză, tamil, turcă și două limbaje ale semnelor.

Deși Martorii prezenți vorbeau limbi diferite și proveneau din țări și culturi diferite, ei nu au fost dezbinați, ci, dimpotrivă, au fost uniți prin iubire (Ioan 13:34, 35). S-au considerat frați și surori și s-au tratat ca atare.

„Am văzut cu ochii noștri că suntem o familie internațională ce depășește orice graniță”, a mărturisit Tobias, din Marea Britanie.

„Am întâlnit Martori din peste 20 de țări. Iubirea pentru Dumnezeu și iubirea dintre noi ne unește”, a spus Davianna, care a venit din Puerto Rico.

„Am devenit Martor al lui Iehova într-un orășel de provincie”, a spus Malcom, un delegat din Australia. „Am citit despre familia noastră internațională și chiar am vizionat materiale video pe această temă. Aici însă am văzut cu ochii mei ce înseamnă ea și pot spune că a depășit tot ce îmi imaginasem. A fost o experiență care mi-a întărit mult credința.”

Ospitalitate de neuitat

Martori din 58 de congregații din Frankfurt și din zona limitrofă au pregătit cadouri, dar și programe recreative serale, cu ocazia cărora au petrecut momente emoționante împreună cu delegații.

„Am fost primiți cu multă ospitalitate”, a recunoscut Cynthia, care a venit din Statele Unite. „Nu voi uita niciodată cât de multă iubire, bunătate și generozitate ne-au arătat frații.”

„Ne-am simțit copleșiți de iubirea, buna dispoziție și afecțiunea frățească arătate. Putem învăța atâtea unii de la alții”, a declarat Simon, care trăiește în Germania.

„Programul recreativ mi-a confirmat că noi, Martorii lui Iehova, nu ducem o viață de renegare absolută, nu suntem niște fanatici. Chiar știm să ne distrăm, dar o facem în mod demn și curat”, a remarcat Amy, o delegată din Australia.

Amintiri de suflet

Congresul din Frankfurt a fost doar unul dintre congresele internaționale ținute în nouă țări de pe glob.

Întrebat fiind cum a fost la congresul din Frankfurt, un delegat a răspuns: „E ca și cum afli că ai o rudă apropiată, să zicem un frate, de care n-ai știut până acum. Iar, când te întâlnești cu ea, te primește în casă cu brațele deschise. Dar își deschide larg și inima față de tine. E o bucurie de nedescris! Acum înmulțiți acest sentiment cu 37 000. Așa ne-am simțit la congres!”.