Olivétan — „Micul şi umilul traducător“ al Bibliei în franceză

Este 13 septembrie 1540. Autorităţile percheziţionează casa lui Collin Pellenc. Într-o cameră secretă găsesc câteva documente suspecte, printre care şi o carte voluminoasă. Pe a doua pagină a cărţii apăreau cuvintele: „P. Robert Olivetanus, micul şi umilul traducător“. Era o Biblie valdeză! Collin Pellenc este arestat, condamnat ca eretic şi ars de viu pe rug.

ÎN FRANŢA acelor vremuri, la fel ca în restul Europei, Biserica Catolică îi urmărea pe adepţii Reformei în efortul de a elimina doctrinele „insidioase“ ale acestora. Unul dintre reformatori, înflăcăratul Guillaume Farel, era hotărât să convingă lumea francofonă să adopte ideile lui Martin Luther, o figură proeminentă a Reformei Protestante. Farel, originar din provincia Dauphiné, aflată în sud-estul Franţei, ştia că o armă importantă în această luptă ideologică era pagina tipărită. Pentru a-şi îndeplini misiunea, el avea nevoie de broşuri, de lucrări religioase şi de Biblii. Dar cine avea să finanţeze un asemenea proiect? Farel a hotărât să ceară ajutorul valdezilor, o grupare religioasă independentă, dedicată propovăduirii Bibliei.

Sinodul de la Chanforan

În 1532, pe la jumătatea lunii septembrie, pastorii valdezi (numiţi barbes) au ţinut un sinod, sau o întrunire, la Chanforan, un sătuc de lângă Torino (Italia). Timp de câţiva ani, între valdezi şi liderii Reformei existase un schimb de idei. De aceea, Farel şi alţi câţiva reformatori au fost invitaţi şi ei la acest sinod. Valdezii voiau să ştie dacă doctrinele lor se armonizau cu cele ale lui Luther şi ale discipolilor săi. *

La Chanforan, elocvenţa lui Farel a dat roade. Când pastorii valdezi i-au arătat vechile lor Biblii scrise de mână, traduse în dialectul lor, Farel i-a convins să susţină financiar tipărirea unei Biblii în franceză. Spre deosebire de traducerea lui Lefèvre d’Étaples din 1523, care era bazată pe o versiune în limba latină, această Biblie urma să fie tradusă din ebraică şi din greacă. Însă cine putea să ducă la îndeplinire o asemenea însărcinare?

Farel cunoştea chiar omul potrivit. Numele său era Pierre Robert, cunoscut drept Olivétan, * un profesor tânăr, născut în regiunea Picardia, din nordul Franţei. Olivétan, care era văr cu Jean Calvin, a fost unul dintre primii reformatori din Franţa şi un bărbat demn de încredere. El a petrecut câţiva ani la Strasbourg, unde a studiat cu asiduitate limbile în care a fost scrisă Biblia.

 Aşa cum a făcut Farel şi mulţi alţii, Olivétan s-a refugiat în Elveţia. Prietenii l-au implorat să accepte acest proiect. După ce a refuzat de mai multe ori, el a fost de acord în cele din urmă să traducă Biblia „din limbile ebraică şi greacă în franceză“. În acelaşi timp, valdezii au donat 500 din cele 800 de coroane de aur — o sumă imensă — necesare pentru tipărirea Bibliei.

Corbul şi privighetoarea

La începutul anului 1534, Olivétan s-a retras în Alpi şi a început să lucreze, înconjurat de ‘profesorii săi tăcuţi’, cărţile. Biblioteca lui l-ar fi făcut invidios pe oricare erudit din zilele noastre. Ea conţinea versiunile siriacă, greacă şi latină ale Bibliei, comentarii rabinice, manuale de gramatică a limbii caldeene şi multe alte cărţi. Cel mai important, el avea şi versiunea de la Veneţia a textului biblic original în ebraică.

Olivétan şi-a bazat traducerea părţii din Biblie numite Noul Testament pe textul francez al lui Lefèvre d’Étaples, deşi a consultat în multe rânduri şi textul grecesc al eruditului olandez Erasmus. În multe situaţii, Olivétan a ales cuvinte care nu susţineau ideile şi autoritatea Bisericii Catolice. De exemplu, a folosit termenul „supraveghetor“ în loc de „episcop“, „secret“ în loc de „mister“ şi „congregaţie“ în loc de „biserică“.

Pentru partea numită Vechiul Testament, Olivétan era hotărât să redea cuvânt cu cuvânt textul original din ebraică. El a spus în glumă că a traduce din ebraică în franceză este ca şi cum „ai învăţa o privighetoare cu glas duios să imite croncănitul unui corb“.

În textul ebraic, Olivétan a întâlnit de mii de ori numele divin sub forma Tetragramei. El a ales să-l traducă prin „Cel Veşnic“, expresie care a ajuns mai târziu să fie folosită în mod frecvent în Bibliile protestante în limba franceză. Totuşi, în unele locuri, cum ar fi în Exodul 6:3, el a ales să folosească numele „Iehova“.

În mod remarcabil, la 12 februarie 1535, după numai un an, traducătorul şi-a declarat lucrarea terminată! Întrucât a recunoscut că „purta deja de mult timp acest jug [al traducerii] de unul singur“, se pare că anul 1534/1535 a însemnat încheierea cu succes a unui proces îndelungat şi minuţios. „Am făcut tot ce am putut“, a spus traducătorul cu modestie. Ceea ce mai rămânea de făcut era tipărirea primei Biblii care fusese tradusă în franceză ţinându-se cont de limbile originale.

În atelierul lui Pirot

Pierre de Wingle, cunoscut şi ca Pirot Picard, un prieten al lui Farel şi un tipograf adept al Reformei, intra acum în scenă. După ce fusese izgonit din Lyon de Biserica Catolică, el s-a stabilit în Neuchâtel (Elveţia) în 1533. Cu banii primiţi de la valdezi, de Wingle a început să tipărească o cantitate mare de materiale „subversive“. De exemplu, în atelierul său au fost tipărite afişe în care era condamnată liturghia. Unele afişe au ajuns chiar şi la Francisc I, regele catolic al Franţei.

Apoi, de Wingle şi-a pus din nou presele în mişcare, de data aceasta ca să tipărească o Biblie! Pentru ca procesul de tipărire să dureze  mai puţin, la fiecare dintre cele două prese lucra o echipă alcătuită din patru sau cinci muncitori, care pregăteau literele şi tipăreau paginile. În cele din urmă, în „anul 1535, [în] a patra zi a lunii iunie“, de Wingle a semnat pagina tipografului din Biblia lui Olivétan. În prefaţă, traducătorul le dedica lucrarea sărmanilor credincioşi care erau „trudiţi şi împovăraţi“ de „tradiţii deşarte“.

Rezultatul final a fost pe măsura aşteptărilor. Frumuseţea şi simplitatea textului francez erau îmbogăţite de caracterele gotice, elegante şi uşor de citit. Textul era aşezat pe două coloane şi era împărţit în capitole şi paragrafe. Notele marginale sunt o mărturie a erudiţiei traducătorului. De asemenea, comentariile introductive, anexele, tabelele şi versurile incluse sporesc frumuseţea acestei lucrări. La sfârşitul volumului, un scurt acrostih rimat dezvăluie că „valdezii, care Evanghelia predică, au făcut această comoară publică“.

O capodoperă şi, în acelaşi timp, un eşec

Dispreţuită odinioară, lucrarea lui Olivétan este în prezent recunoscută unanim ca o adevărată capodoperă. Mai mult, de-a lungul a trei secole, traducerea sa a fost folosită ca text de bază pentru multe versiuni ale Bibliei Protestante.

Deşi a fost tipărită în aproximativ o mie de exemplare, Biblia lui Olivétan nu s-a vândut prea bine. Motivul a fost lipsa unei reţele de distribuţie eficiente, dar şi faptul că, în acea perioadă, limba franceză trecea prin schimbări rapide. În plus, o carte de 5 kilograme nu avea tocmai formatul ideal pentru predicatorii care călătoreau sau pentru oamenii care doreau s-o citească în secret.

Chiar dacă un exemplar a ajuns şi în casa lui Collin Pellenc, în Franţa, aşa cum s-a menţionat la începutul acestui articol, Biblia lui Olivétan a fost în realitate un eşec comercial. În 1670, după aproape un secol şi jumătate de la tipărirea ei, într-o librărie din Geneva încă se găsea un exemplar de vânzare.

„Anonimul de nicăieri“

După ce şi-a îndeplinit misiunea, Olivétan s-a retras în anonimat. Sub diferite pseudonime, el a revizuit Noul Testament şi unele părţi din Vechiul Testament. De asemenea, s-a dedicat celeilalte pasiuni ale sale: meseria de profesor. Fiind un dascăl plin de grijă, el şi-a reeditat cartea Învăţături pentru copii (fr.), o lucrare ce conţinea lecţii morale pentru cei mici şi o introducere în citirea în limba franceză, bazată în întregime pe Scripturi. Unul dintre pseudonimele pe care le-a adoptat a fost Belisem de Belimakom, care înseamnă „Anonimul de nicăieri“.

Olivétan a murit în 1538, probabil la Roma. Abia trecuse de 30 de ani. În prezent, puţini oameni sunt conştienţi de rolul esenţial pe care acest tânăr erudit din Picardia l-a avut în răspândirea Bibliei în limba franceză. Numele său apare rareori în dicţionare, unele omiţându-l cu desăvârşire. Acest lucru pare să i se potrivească bine ‘micului şi umilului traducător’ Louys Robert, zis şi Olivétan!

[Note de subsol]

[Provenienţa fotografiei de la pagina 18]

Archives de la Ville de Neuchâtel, Suisse /Photo: Stefano Iori

[Provenienţa fotografiilor de la pagina 19]

În stânga: Alain Leprince – La Piscine-musée, Roubaix / Prin amabilitatea fostului muzeu Bouchard, Paris

În mijloc şi în dreapta: Société de l’Histoire du Protestantisme Français, Paris

[Provenienţa fotografiei de la pagina 20]

Société de l’Histoire du Protestantisme Français, Paris