Penticostei: Termenul grecesc pentēcostḗ (însemnând „a 50-a [zi]”) este folosit în Scripturile grecești creștine cu referire la sărbătoarea numită în Scripturile ebraice „Sărbătoarea Secerișului” (Ex 23:16) și „Sărbătoarea Săptămânilor” (Ex 34:22). Această sărbătoare avea loc la sfârșitul unei perioade de șapte săptămâni în care era secerat mai întâi orzul, apoi grâul. Sărbătoarea Penticostei era celebrată în a 50-a zi numărând din 16 nisan, ziua în care era oferit un snop din primele roade din recolta de orz. (Le 23:15, 16) În calendarul evreiesc, Penticosta cădea în ziua de 6 sivan. (Vezi Ap. B15.) Îndrumări referitoare la această sărbătoare sunt menționate în Le 23:15-21, Nu 28:26-31 și De 16:9-12. Cu ocazia Sărbătorii Penticostei, la Ierusalim veneau mari mulțimi de evrei și prozeliți din țări îndepărtate. Scopul acestei sărbători era acela de a promova ospitalitatea și bunătatea între oameni, indiferent de poziția sau de mediul lor social: oameni liberi, sclavi, săraci, orfani de tată, văduve, leviți sau locuitori străini. (De 16:10, 11) Prin urmare, Penticosta din 33 e.n. a creat la Ierusalim cadrul ideal pentru înființarea congregației creștine, care avea misiunea de a depune mărturie tuturor oamenilor „despre lucrurile mărețe ale lui Dumnezeu”. (Fa 1:8; 2:11) Potrivit tradiției evreiești, Penticosta corespundea zilei în care a fost dată Legea la Muntele Sinai, când Israelul a fost pus deoparte devenind națiunea aleasă a lui Dumnezeu. Israeliții s-au adunat la Muntele Sinai la începutul celei de-a treia luni (sivan) și au primit Legea. (Ex 19:1) Așa cum Moise a fost folosit ca mediator pentru a aduce Israelul în legământul Legii, tot așa Isus Cristos, în calitate de Mediator, a adus noua națiune, Israelul spiritual, în noul legământ.

limbi: În Biblie, termenul grecesc glṓssa se poate referi la „limbă” ca organ al vorbirii. (Mr 7:33; Lu 1:64; 16:24) El poate fi folosit însă și cu sens figurat pentru a face referire la o limbă sau la un grup de oameni care vorbesc o anumită limbă. (Re 5:9; 7:9; 13:7) În Fa 2:3, acest cuvânt grecesc este folosit cu referire la apariția unor „limbi ca de foc”. Prin urmare, turnarea spiritului sfânt a fost evidentă datorită acestor „limbi” care s-au așezat deasupra fiecăruia dintre discipoli și datorită faptului că ei au început să vorbească în diverse limbi.

limba noastră maternă: Lit. „limba noastră în care ne-am născut”. Termenul grecesc redat aici prin „limbă” este diálektos. (Vezi nota de studiu de la Fa 2:4.) Mulți dintre cei care i-au auzit pe discipoli vorbeau probabil o limbă de circulație internațională, se pare greaca. Fiind „iudei cu teamă de Dumnezeu”, este posibil ca ei să fi înțeles serviciile oficiate în ebraică la templul din Ierusalim. (Fa 2:5) Dar faptul că au auzit vestea bună în limba pe care o cunoșteau din copilărie le-a stârnit interesul.

provincia Asia: Vezi Glosarul, „Asia”.

prozeliți: Vezi nota de studiu de la Mt 23:15.

vin: Lit. „vin dulce”. Sau „vin nou”. Termenul grecesc gleúkos, care apare doar aici în Scripturile grecești creștine, se referă la mustul, sau sucul dulce de struguri, aflat în plin proces de fermentare.

ceasul al treilea din zi: Adică aproximativ ora 9. În secolul I e.n., evreii împărțeau perioada de lumină a zilei în 12 ore, calculate de la răsăritul soarelui, de la aproximativ ora 6. (Ioa 11:9) Prin urmare, ceasul al treilea corespundea aproximativ cu ora 9, ceasul al șaselea cu amiaza, iar ceasul al nouălea cu aproximativ ora 15. Întrucât la vremea aceea nu existau instrumente exacte de măsurare a timpului, reperele orare sunt aproximative. (Ioa 1:39; 4:6; 19:14; Fa 10:3, 9)

în zilele din urmă: Citând din profeția lui Ioel, Petru folosește, sub inspirație divină, expresia „în zilele din urmă” în locul expresiei „după aceea” din textul ebraic original și din Septuaginta. (Ioe 2:28 [3:1, LXX]) Profeția lui Ioel s-a împlinit odată cu turnarea spiritului sfânt la Penticostă. Prin urmare, faptul că Petru a folosit expresia „în zilele din urmă” arată că acest interval de timp special începuse deja și avea să preceadă „ziua cea mare și glorioasă a lui Iehova”. Această ‘zi a lui Iehova’ urma să marcheze, din câte se pare, încheierea ‘zilelor din urmă’. (Fa 2:20) Întrucât Petru li se adresa evreilor și prozeliților, cuvintele sale trebuie să se fi împlinit, inițial, în cazul lor. Declarația lui a indicat, probabil, că evreii trăiau „în zilele din urmă” ale acelui sistem, cu centrul de închinare la Ierusalim. Anterior, chiar Isus prezisese distrugerea Ierusalimului și a templului. (Lu 19:41-44; 21:5, 6) Această distrugere a avut loc în 70 e.n.

spiritul meu: Termenul grecesc pneúma se referă aici la spiritul sfânt, sau forța activă a lui Dumnezeu. În Ioel 2:28, citat aici, este folosit corespondentul ebraic rúaḥ. Atât termenul ebraic, cât și cel grecesc transmit ideea de ceva care este invizibil ochilor umani și care denotă forță în acțiune. (Vezi Glosarul, „Spirit”.)

oameni de orice fel: Lit. „toată carnea”. Termenul grecesc sarx (deseori redat prin „carne”) este folosit aici cu referire la oamenii vii. Prin urmare, expresia „toată carnea” se referă, în general, la toată omenirea. (Vezi nota de studiu de la Ioa 17:2.) În acest context însă, expresia grecească redată „toată carnea” are un sens mai restrâns. Dumnezeu nu a turnat spiritul său asupra tuturor oamenilor de pe pământ, nici chiar asupra tuturor oamenilor din Israel. Prin urmare, este clar că expresia nu se referă la omenire în ansamblu. Ea se referă mai degrabă la oameni de orice fel, fără deosebire. Dumnezeu a turnat spiritul sfânt peste ‘fii și fiice, tineri și bătrâni, sclavi și sclave’, adică peste orice fel de oameni. (Fa 2:17, 18) Termenul grecesc pas, redat prin „toată” și „orice”, apare și în 1Ti 2:3, 4, unde se spune că Dumnezeu vrea ca „oameni de orice fel să fie salvați”. (Vezi nota de studiu de la Ioa 12:32.)

vor profeți: Termenul grecesc prophēteúō însemnă literalmente „a vorbi în public”. În Scripturi, acest termen se referă la proclamarea mesajelor de origine divină. Deși cuvântul include uneori ideea de prezicere a viitorului, nu acesta este sensul lui de bază. El se poate referi și la dezvăluirea unui lucru prin revelație divină. (Vezi notele de studiu de la Mt 26:68; Mr 14:65; Lu 22:64.) În acest context, spiritul sfânt i-a impulsionat pe unii să profețească. Declarând „lucrurile mărețe” pe care Iehova le făcuse deja și cele pe care avea să le facă în viitor, ei urmau să acționeze ca purtători de cuvânt ai Celui Preaînalt. (Fa 2:11) Termenul ebraic pentru „a profeți” transmite o idee asemănătoare. De exemplu, în Ex 7:1 Aaron este numit profet pentru Moise în sensul că era purtătorul de cuvânt al lui Moise, sau gura lui, și nu pentru că prezicea evenimente din viitor.

bătrânii: Sau „bărbații în vârstă”, „bătrânii congregației”. Aici termenul grecesc presbýteros se referă, din câte se pare, la bărbații înaintați în vârstă în antiteză cu „tinerii” menționați anterior în verset. În alte contexte, același termen este folosit pentru a desemna bărbați care dețin o anumită autoritate și responsabilitate într-o comunitate sau într-o națiune. (Fa 4:5; 11:30; 14:23; 15:2; 20:17; vezi nota de studiu de la Mt 16:21)

minuni: Sau „prevestiri”. În Scripturile grecești creștine, termenul grecesc téras apare cu consecvență în asociere cu sēmeíon („semn”), ambii termeni fiind la plural. (Mt 24:24; Ioa 4:48; Fa 7:36; 14:3; 15:12; 2Co 12:12) În esență, téras se referă la ceva ce trezește teamă plină de admirație sau uluire. Când termenul se referă în mod clar la ceva care se va întâmpla în viitor, are și sensul de „prevestire”.

Iehova: În textul ebraic original, în Ioel 2:31, verset citat aici, apărea numele divin, reprezentat prin patru consoane ebraice (transliterate YHWH). (Vezi Ap. C.)

Iehova: În textul ebraic original, în Ioel 2:32, verset citat aici, apărea numele divin, reprezentat prin patru consoane ebraice (transliterate YHWH). (Vezi Ap. C.)

Nazarineanul: Vezi nota de studiu de la Mr 10:47.

minuni: Sau „prevestiri”. Miracolele pe care Isus le-a făcut cu puterea lui Dumnezeu au demonstrat că el a fost trimis de Dumnezeu. Aceste învieri și vindecări miraculoase au arătat, sau au prevestit, ce avea să facă Isus la o scară mai mare în viitor. (Vezi nota de studiu de la Fa 2:19.)

scopului: Sau „voinței”, „sfatului”. Termenul grecesc boulḗ este redat în Lu 7:30, n.s., prin „sfatul”, „îndrumarea” și în Ev 6:17, n.s., prin „hotărârii”, „sfatului”. (Vezi nota de studiu de la Fa 20:27.)

chinurile morții: Deși Biblia arată cu claritate că morții nu știu nimic și nu simt nicio durere (Ps 146:4; Ec 9:5, 10), aici se spune că „moartea” provoacă „chinuri” sau „suferință”. Versetul folosește, probabil, această redare deoarece moartea este prezentată ca o experiență amară și dureroasă. (1Sa 15:32, n.s.; Ps 55:4; Ec 7:26) Aceasta ne duce cu gândul nu doar la suferința care, de obicei, o precedă (Ps 73:4, 5), ci și la absența oricărei activități și la pierderea libertății, pe care le aduce cu sine încleștarea ei paralizantă. (Ps 6:5; 88:10) Se pare că în acest sens l-a eliberat învierea pe Isus din „chinurile morții”: l-a smuls din încleștarea ei dureroasă, care suprimă orice acțiune. Deși termenul grecesc ōdín, tradus aici prin „chinuri”, este folosit în alte contexte cu referire la durerile nașterii (1Te 5:3), el se poate referi într-un sens mai larg și la durere, necaz sau suferință. (Mt 24:8) Expresia „chinurile morții” apare în Septuaginta în 2Sa 22:6 și în Ps 18:4 (17:5, LXX), unde textul ebraic masoretic folosește sintagmele „funiile Mormântului” și „funiile morții”. Este interesant că în manuscrisele ebraice antice, care erau scrise fără vocale, termenul ḥével, redat prin „funie”, este compus din aceleași consoane ca termenul ebraic redat prin „chin”. Acest lucru ar putea explica redarea din Septuaginta. Ambele sintagme, „chinurile morții” și „funiile morții”, transmit în esență ideea că moartea este o experiență amară și dureroasă.

Iehova: În textul ebraic original, în Ps 16:8, verset citat aici, apărea numele divin, reprezentat prin patru consoane ebraice (transliterate YHWH). (Vezi Ap. C.)

eu: Lit. „carnea mea”. Petru introduce acest citat din Ps 16 prin cuvintele: „David spune despre el”, referindu-se la Mesia, sau Isus. (Fa 2:25 ) În acest verset (Fa 2:26) și în Ps 16:9, textul grecesc și cel ebraic folosesc termenul „carne”, care poate face referire la corpul unei persoane sau la persoana însăși. Deși a știut că trebuia să-și dea viața ca jertfă de răscumpărare, Isus a locuit în speranță. El știa că Tatăl său îl va învia, că jertfa sa va răscumpăra omenirea și că trupul său, sau carnea sa, nu va vedea putrezirea, ori descompunerea. (Fa 2:27, 31)

nu mă vei lăsa: Sau „nu-mi vei lăsa sufletul”. În acest citat din Ps 16:10, termenul grecesc psykhḗ redă termenul ebraic néfeş, ambele cuvinte fiind traduse, de regulă, prin „suflet”. În textul original, psalmistul a folosit acest cuvânt cu referire la sine. La Penticostă, când le-a vorbit evreilor despre învierea lui Isus, Petru a aplicat acest psalm al lui David la Isus. (Fa 2:24, 25; vezi Glosarul, „Suflet” și Ap. A2)

Mormânt: Sau „Hades”. Termenul grecesc haídēs, însemnând probabil „locul nevăzut”, apare de zece ori în Scripturile grecești creștine. (Vezi Mt 11:23; 16:18; Lu 10:15; 16:23; Fa 2:27, 31; Re 1:18; 6:8; 20:13, 14.) Acest verset citează Ps 16:10, unde este folosit termenul „Șeol”, echivalentul ebraic al termenului haídēs, redat tot prin „Mormânt”. Septuaginta folosește, de regulă, termenul grecesc „Hades” ca echivalent al termenului ebraic „Șeol”. În Scripturi, ambii termeni redați prin „mormânt” fac referire la un loc simbolic în care se află cei care au murit; alți termeni din limbile originale transmit ideea de mormânt individual. Unele traduceri ale Scripturilor grecești creștine în ebraică (având simbolurile J^{7, 8, 11, 12, 14-18, 22} în Ap. C4) folosesc în acest context termenul „Șeol”. (Vezi Ap. A2.)

în prezența ta: Sau „înaintea feței tale”. Lit. „cu fața ta”. În acest citat din Ps 16:11, textul grecesc conține o redare literală a textului ebraic. Sintagma ebraică „cu fața cuiva” este o expresie idiomatică însemnând „în prezența cuiva”.

Dumnezeu: Manuscrisele grecești disponibile folosesc aici termenul Theós, redat prin „Dumnezeu”. Este demn de remarcat că unele traduceri în ebraică ale Scripturilor grecești creștine (având simbolurile J^{7, 8, 10} în Ap. C4) folosesc aici Tetragrama.

unul dintre descendenții săi: Lui David i s-a promis că unul dintre urmașii săi avea să devină „descendența” mesianică promisă în Ge 3:15. (2Sa 7:12, 13; Ps 89:3, 4; 132:11) Promisiunea s-a împlinit în persoana lui Isus, întrucât atât mama sa, cât și tatăl său adoptiv erau descendenți ai regelui David. Sintagma grecească redată prin „descendenții săi” este traducerea unei expresii idiomatice ebraice care înseamnă literalmente „rodul coapselor lui”. Coapsele sunt acea parte a corpului uman în care se află organele de reproducere. (Ge 35:11, n.s.; 1Re 8:19, n.s.) Urmașul unei persoane este numit și „rodul pântecelui [sau al trupului]”. În alte expresii, termenul „rod” se referă la rezultatul reproducerii umane. (Ge 30:2, n.s.; De 7:13, n.s.; Ps 127:3; Pln 2:20, n.s.; Lu 1:42)

Mormânt: Sau „Hades”. (Vezi nota de studiu de la Fa 2:27 și Glosarul, „Mormânt”.)

carnea lui n-a văzut putrezirea: Sau „corpul lui n-a cunoscut descompunerea”. Iehova nu a permis ca trupul fizic al lui Isus să se descompună și să ajungă țărână, așa cum s-a întâmplat cu trupul lui Moise și al lui David, bărbați care l-au prefigurat pe Cristos. (De 34:5, 6; Fa 2:27; 13:35, 36) Pentru ca Isus să poată fi „ultimul Adam” (1Co 15:45) și, totodată, o „răscumpărare corespunzătoare” pentru toată omenirea (1Ti 2:5, 6; Mt 20:28), corpul său de carne trebuia să fie literalmente un corp uman. El trebuia să fie perfect, întrucât urma să fie prezentat înaintea lui Iehova Dumnezeu ca preț pentru redobândirea a ceea ce pierduse Adam. (Ev 9:14; 1Pe 1:18, 19) Niciun descendent imperfect al lui Adam nu putea oferi prețul de răscumpărare adecvat. (Ps 49:7-9) Din acest motiv, Isus nu a fost conceput pe cale naturală. Astfel, se pare că atunci când s-a prezentat pentru a fi botezat, Isus i-a spus Tatălui său: „Tu [Iehova] . . . mi-ai pregătit un corp”, adică un corp uman perfect care urma să fie adus ca jertfă. (Ev 10:5) Când au mers la mormântul lui Isus, discipolii au descoperit că trupul lui Isus dispăruse, însă au găsit pânzele de in în care fusese înfășurat. Din câte se pare, Iehova a făcut ca trupul de carne al Fiului său iubit să dispară înainte să înceapă să se descompună. (Lu 24:3-6; Ioa 20:2-9)

Iehova: În textul ebraic original, în Ps 110:1, verset citat aici, apărea numele divin, reprezentat prin patru consoane ebraice (transliterate YHWH). Totuși, conform Ap. A5, majoritatea traducerilor Bibliei nu folosesc numele lui Dumnezeu în secțiunea numită, de regulă, Noul Testament, nici măcar în citatele din Scripturile ebraice. Este interesant, totuși, că unele ediții ale Bibliei King James Version din secolul al XVII-lea conțin titlul „DOMNUL”, scris cu majusculă și cu capităluțe, aici și în alte trei ocurențe din Scripturile grecești creștine în care este citat Ps 110:1. (Mt 22:44; Mr 12:36; Lu 20:42) Edițiile ulterioare au folosit același mod de redare. În Scripturile ebraice, în King James Version, grafia „DOMNUL” indică locurile în care în textul ebraic original apărea numele divin. Prin urmare, se pare că traducătorii au folosit aceeași grafie în unele versete din Scripturile grecești creștine deoarece au considerat că acestea se refereau la Iehova. De asemenea, este interesant că în ediția New King James Version, publicată inițial în 1979, se folosește grafia „DOMNUL” în toate ocurențele în care acest termen apare în citate din Scripturile ebraice și face referire la numele divin. (Vezi Ap. C.)

țintuit pe stâlp: Sau „atârnat pe un stâlp (par)”. (Vezi nota de studiu de la Mt 20:19 și Glosarul, „Stâlp”; „Stâlp de tortură”.)

Căiți-vă: Termenul grecesc metanoéō folosit aici ar putea fi redat literalmente prin „a-și schimba mintea”, ceea ce transmite ideea de schimbare în gândire, atitudine și intenție. Ioan Botezătorul predicase anterior „botezul ca simbol al căinței pentru iertarea păcatelor”. (Vezi nota de studiu de la Mr 1:4.) Acest botez presupunea căință deoarece poporul lui Dumnezeu se îndepărtase de preceptele Legii mozaice, iar această căință îl pregătea pentru ceea ce urma să vină. (Mr 1:2-4) Dar Petru a subliniat că, în armonie cu porunca lui Isus din Mt 28:19, poporul lui Dumnezeu trebuia să se căiască și să fie botezat în numele lui Isus Cristos pentru iertarea păcatelor. Întrucât evreii nu îl acceptaseră pe Isus drept Mesia, căința și manifestarea credinței în el erau un element nou și esențial pentru dobândirea iertării divine. Ei puteau să arate în mod public această credință prin cufundarea lor în apă în numele lui Isus Cristos. Astfel, ei aveau să-și simbolizeze dedicarea la Dumnezeu prin intermediul lui Cristos. (Vezi notele de studiu de la Mt 3:8, 11 și Glosarul, „Căință”.)

Iehova: Manuscrisele grecești disponibile folosesc aici termenul „Domnul” (în greacă, Kýrios).Totuși, așa cum este explicat în Ap. C, există mai multe motive pentru a crede că, în textul original, versetul conținea numele divin, care, ulterior, a fost înlocuit cu titlul Domnul. Prin urmare, în acest verset este folosit numele Iehova. Așa cum se arată în Fa 2:33-38, promisiunea despre care vorbește Petru în acest verset se referă la cuvintele menționate în Ioe 2:28-32 privind turnarea spiritului sfânt. Așadar, redarea pentru toți cei pe care Iehova, Dumnezeul nostru, îi cheamă la el pare să facă trimitere la cuvintele de la sfârșitul versetului din Ioe 2:32. În textul ebraic din Ioe 2:32 numele divin apare de trei ori, specificându-se în mod clar că Iehova este cel care adresează chemarea. (Vezi Ap. C3, partea introductivă; Fa 2:39.)

oameni: Sau „suflete”. Cuvântul grecesc psykhḗ, redat, de regulă, prin „suflet”, se referă aici la o persoană vie. (Vezi Glosarul, „Suflet”.)

să petreacă timp împreună: Sau „să împartă toate lucrurile între ei”. Sensul de bază al cuvântului grecesc koinōnía este „a împărți cu alții”, „părtășie”. Pavel a folosit acest cuvânt de mai multe ori în scrisorile sale. (1Co 1:9, n.s.; 10:16; 2Co 6:14; 13:14) Contextul arată că acest gen de legătură presupune o relație de prietenie strânsă, nu o relație formală.

să ia masa împreună: Lit. „să frângă pâinea”. (Vezi nota de studiu de la Fa 20:7.)

Toți: Sau „Toate sufletele”. Cuvântul grecesc psykhḗ, redat, de regulă, prin „suflet”, se referă aici la o persoană vie. (Vezi Glosarul, „Suflet”.)

minuni: Sau „prevestiri”. (Vezi nota de studiu de la Fa 2:19.)

în diferite case: Sau „din casă în casă”. Aici prepoziția katá, care apare în sintagma grecească katʼ oíkon (lit. „potrivit casei”), poate fi înțeleasă ca având sens distributiv. Din câte se pare, în acea perioadă dificilă, discipolii se întâlneau și luau masa împreună în diferite case ale colaboratorilor creștini care locuiau în Ierusalim sau în împrejurimi. (Vezi notele de studiu de la Fa 5:42; 20:20.)

Iehova: Manuscrisele grecești disponibile folosesc aici termenul „Domnul” (în greacă, ho . . . Kýrios). Totuși, așa cum este explicat în Ap. C, există mai multe motive pentru a crede că, în textul original, versetul conținea numele divin, care, ulterior, a fost înlocuit cu titlul Domnul. Prin urmare, în acest verset este folosit numele Iehova. (Vezi Ap. C3, partea introductivă; Fa 2:47.)