Salt la conţinut

TINERII SE ÎNTREABĂ

De ce ar trebui să-mi cer iertare?

De ce ar trebui să-mi cer iertare?

 Ce ai face în următoarele situații?

  1.   Profesorul te ceartă pentru că nu te-ai purtat frumos în timpul orei.

     Ar trebui să-i ceri iertare profesorului, chiar dacă tu crezi că a reacționat în mod exagerat?

  2.   O prietenă află că ai făcut o remarcă răutăcioasă la adresa ei.

     Ar trebui să-i ceri iertare prietenei tale, chiar dacă tu consideri că ce ai spus este adevărat?

  3.   Îți pierzi cumpătul când vorbești cu tatăl tău și ești obraznic.

     Ar trebui să-i ceri iertare tatălui tău, chiar dacă tu consideri că el te-a provocat?

 Răspunsul la aceste întrebări este da. Dar de ce ar trebui să spui că-ți pare rău, deși ești de părere că nu ești doar tu de vină?

 De ce să-ți ceri iertare

  •   Dai dovadă de maturitate. Când îți asumi responsabilitatea pentru ceva ce ai spus sau ai făcut, demonstrezi că dezvolți calități esențiale, de care vei avea nevoie ca adult.

     „Umilința și răbdarea ne pot ajuta să ne cerem iertare, iar apoi să ascultăm ce are de spus și cealaltă persoană.” (Rachel)

  •   Te ajută să faci pace cu ceilalți. Oamenii care își cer iertare arată că sunt mai preocupați să facă pace decât să demonstreze că ei au dreptate, iar ceilalți greșesc.

     „Chiar dacă nu crezi că ai greșit, prioritatea trebuie să fie pacea. Nu te costă nimic să spui «Îmi pare rău», dar, prin asta, poți salva o prietenie.” (Miriam)

  •   Te simți mai bine. Sentimentele de regret pentru că ai rănit pe cineva prin vorbe sau prin fapte sunt o povară greu de purtat. Dar, imediat ce îți ceri iertare, te eliberezi de această povară. a

     „Au fost momente când le-am vorbit urât mamei și tatălui meu. Mi-a părut rău, dar mi-a venit greu să-mi cer iertare. Când totuși am făcut-o, m-am simțit bine pentru că am restabilit pacea în familie.” (Nia)

    Sentimentele de regret pentru că ai rănit pe cineva prin vorbe sau prin fapte sunt o povară greu de purtat, dar, imediat ce îți ceri iertare, te eliberezi de această povară

 E ușor să-ți ceri iertare? Dena, o tânără care a trebuit să-și ceară iertare de mai multe ori că a fost obraznică cu mama ei, recunoaște: „Nu e ușor să spui «Îmi pare rău». Simți un nod în gât și parcă nu-ți iese niciun cuvânt”.

 Cum să spui „Îmi pare rău”

  •   Dacă e posibil, cere-ți iertare față în față. Astfel, cealaltă persoană va vedea că-ți pare rău cu adevărat. În schimb, dacă îți vei cere iertare printr-un mesaj, efectul nu va fi același. Chiar dacă vei adăuga un emoticon cu o față tristă, mesajul poate părea formal și nesincer.

     Sugestie: Dacă nu poți să-ți ceri iertare față în față, poți să dai un telefon sau să scrii o felicitare. Indiferent de metodă, alege-ți cu atenție cuvintele.

     Principiu biblic: „Inima celui drept se gândește ce să răspundă”. (Proverbele 15:28)

  •   Cere-ți iertare cu promptitudine. Cu cât o problemă rămâne nerezolvată mai mult timp, cu atât ea va părea mai gravă, iar relația dintre tine și persoana pe care ai rănit-o va fi mai tensionată.

     Sugestie: Stabilește-ți un obiectiv, de exemplu: „Îmi voi cere iertare astăzi”. Hotărăște un interval de timp în care ai putea face acest lucru și apoi treci la acțiune.

     Principiu biblic: „Rezolvă-ți repede problemele”. (Matei 5:25)

  •   Cere-ți iertare în mod sincer. Dacă spui „Îmi pare rău că te simți așa” nu înseamnă că îți ceri scuze! „Persoana căreia i-ai greșit te va respecta, probabil, dacă vede că îți asumi întreaga responsabilitate pentru ce ai făcut”, spune o tânără pe nume Janelle.

     Sugestie: Nu pune condiții când îți ceri scuze. Nu spune: „Îmi voi cere iertare pentru partea mea de vină dacă îți ceri și tu iertare pentru partea ta”.

     Principiu biblic: „Să urmărim deci lucrurile care duc la pace”. (Romani 14:19)

a Dacă ai pierdut sau ai stricat bunul personal al cuiva, ar fi înțelept ca, pe lângă scuze, să te oferi să-l plătești, să-l înlocuiești sau să-l repari.