Salt la conţinut

TINERII SE ÎNTREABĂ

E chiar atât de greșit să înjuri?

E chiar atât de greșit să înjuri?

„Sunt așa de obișnuit să aud vorbindu-se vulgar în jurul meu, încât nu mă mai șochează. Pare ceva normal.” (Christopher, 17 ani)

„Când eram mai mică, înjuram mai tot timpul. A fost un obicei pe care l-am deprins foarte ușor, dar de care am scăpat foarte greu.” (Rebecca, 19 ani)

 Chestionar

  •   Când îi auzi pe alții înjurând, ce efect are asta asupra ta?

    •  Nici măcar nu bag de seamă; mi se pare normal.

    •  Mă deranjează într-o oarecare măsură, dar tac și înghit.

    •  Mi se pare jignitor; pur și simplu nu mă pot obișnui cu așa ceva.

  •   Cât de des înjuri tu?

    •  Niciodată

    •  Câteodată

    •  Mai mereu

  •   După părerea ta, cât de gravă e folosirea unui limbaj vulgar?

    •  Nu prea gravă

    •  Foarte gravă

 De ce are importanță

 Crezi că înjuratul e o problemă serioasă? Poate că-ți spui: „Nu neapărat. La urma urmei, există probleme mai importante pe lumea asta. Și-apoi, toți înjură!”. Dar așa să stea oare lucrurile?

 Chiar dacă îți vine sau nu să crezi, există multe persoane care se abțin să folosească un limbaj murdar. Ele știu unele lucruri pe care alți oameni nu le cunosc. De exemplu:

  •  Înjuratul nu ține doar de cuvinte. Vorbirea ta arată ce ai în interior. Prin urmare, folosirea unui limbaj vulgar ar putea lăsa să se înțeleagă că nu îți pasă de sentimentele altora. Ești tu în realitate o astfel de persoană?

     Biblia spune: „Ce iese din gură vine din inimă” (Matei 15:18).

    Limbajul vulgar reprezintă poluare verbală. De ce să-i expui pe alții sau pe tine la așa ceva?

  •  Dacă înjuri, ceilalți s-ar putea să-și facă o părere proastă despre tine. În cartea Cuss Control se spune: „Modul în care vorbim poate stabili cine vor fi prietenii noștri, cât de respectați vom fi de membrii familiei și de colegii de muncă, care va fi calitatea relațiilor pe care le legăm, câtă greutate va avea cuvântul nostru în fața altora, ce șanse vom avea să obținem un loc de muncă sau o promovare și cum ne vor trata necunoscuții”. Cartea adaugă: „Întrebați-vă dacă nu cumva relațiile voastre ar putea fi chiar mai bune dacă nu ați înjura”.

     Biblia spune: ‘Orice vorbire jignitoare să fie înlăturată de la voi’ (Efeseni 4:31).

  •  Înjuratul nu te face să pari atât de șmecher pe cât crezi. În cartea sa, How Rude!, dr. Alex Packer, afirmă: „Persoanele care înjură tot timpul sunt obositoare”. El adaugă că un limbaj vulgar „nu lasă loc unei exprimări care să denote perspicacitate, umor, inteligență sau empatie. Dacă vorbirea ta este indolentă, vagă și lipsită de imaginație, așa va ajunge și mintea ta”.

     Biblia spune: „Niciun cuvânt stricat să nu vă iasă din gură” (Efeseni 4:29).

 Ce poți face

  •  Stabilește-ți un obiectiv. Ce ar fi să încerci să elimini cuvintele vulgare din vocabularul tău în decurs de o lună sau chiar mai puțin? Ai putea să ții evidența progresului tău într-un tabel sau într-un calendar. Pentru a-ți atinge obiectivul, ar putea fi necesar să mai întreprinzi niște pași. De exemplu:

  •  Evită divertismentele care îți umplu mintea cu un limbaj vulgar. Biblia spune: „Tovărășiile rele strică obiceiurile folositoare” (1 Corinteni 15:33). „Tovărășiile” nu se referă doar la oameni, ci și la divertismente: filmele pe care le urmărești, jocurile video pe care le joci și muzica pe care o asculți. Kenneth, care are 17 ani, spune: „Uneori, te trezești că fredonezi un cântec ignorând complet înjurăturile din el, iar asta doar pentru că îți place ritmul”.

  •  Demonstrează că ești matur. Unii folosesc un limbaj murdar deoarece cred că asta îi face să pară adulți. În realitate, lucrurile stau exact invers. Oamenii maturi „și-au exersat capacitatea de înțelegere ca să deosebească binele și răul”, spune Biblia (Evrei 5:14). Ei nu-și coboară standardele doar pentru „a-i impresiona” pe alții.

 De fapt, limbajul vulgar nu face decât să polueze mintea (și aerul din jur) cu gânduri indecente. Iar lumea e deja plină de astfel de lucruri! „Nu spori mocirla deja existentă”, recomandă cartea Cuss Control. „Fă ce depinde de tine pentru a curăța mediul verbal. Te vei simți mai bine în pielea ta, iar alții se vor simți mai bine în compania ta.”